Copiii engleji din Uca land

Gata. M-am intors la Sibiu. Dupa 3 zile de biznis in Londra au urmat 2 de plejar, in Reigate, Surrey, the posh “Green Belt” of London.

In incercarea noastra de parinti de ‘pil de 1an si 8 luni de a decide in care tara (Ro sau Uca) va avea mai mult de castigat dezvoltarea psiho-socio-educationala (v-am spart) armonioasa a copilului nostru, am plecat in recunoastere pe teren, la mamalor. Iar. Doar am lucrat cu copiii engleji acum 10 ani pentru 2 ani, doar am locuit in Uca 5 ani jumate, stiam cum e. Baby industry. Asa ca m-a luat prietena mea (rasa British White long hair), mama unei fetite de 4ani si 8 luni si a unui baiat de 2 ani, pe la cloaca satului sa imi arate cum se joaca pe la ei.

Am condus fetita la scoala (pre-school Year1=grupa 0 la noi), ditamai locul de joaca afara, verdeata, casute din lemn, casute din plastic, lazi cu nisip, clasa cu mese mici, patrate sau rotunde, mocheta viu colorata pe jos, cutii multe cu acuarele, culori, foi pentru decupat, instrumente muzicale, litere mari pe pereti, poze viu colorate, Liliput land in nuante de curcubeu (am facut pe furis prima poza). Cand a iesit de la scoala (N.B. salile inchise, iar la poarta paznic pentru securitate) am dus-o la balet.

Intre scoala si balet ne-am dus cu baietelul la playgroup (grup de joaca). Pentru £1.50 de familie, am primit cafea, ceai si biscuiti si 1 ora de joaca cu toate jucariile din dotare ale grupului: mini bucatarii, cutii cu nisip, mese cu plastilina, mese de pictura, masini, trotinete, pre-mergatoare, stat in cerc (as per poza #2) si cantat nursery rhymes si mamele si copiii.

La cresa (nursery) nu-l poate duce inca pentru ca ar costa +/- £1,000 pe luna intre 0 si 3 ani (ca si-n Londra, ca si-n majoritatea celorlate zone unde cresele te costa cam la fel). Ca de la 3 ani face cinste Guvernu’ cu 15 ore pe saptamana de cresa gratis, restul le platesti pana “ajungi” la grupa 0 la 4.6 - 5ani. Da’ de banii aia primesti ZILNIC fisa de dezvoltare individuala pentru copil, in care se inregistreaza ce-ti mai invata copilul in functie de nivelul de dezvoltare corespunzator. Drept pentru care nu s-a mai intors la servici, si-a pornit propria afacere si e toata ziua cu el pe la playgroups. Ori gratis, ori la £1.50-£2.50 intrarea.

Cum afla de aceste playgroups? Din revistele gratuite gen Family Grapevine sau Families. Le-am luat la rasfoit si sa ma apuce plansul cand ma gandesc ce ii ofer copilului nostru in Sibiu, fata de ce e pe la engleji (ocazie cu care va dau si idei de afaceri – ca io plec - pe super nisa, DESCHIDETI-VA-TZI o data pravalii pentru copii! Si firma de babysitting!): Jingle Ring Baby & Toddler Music, Teddies Play Group, Stay & Play: Messy Time for Under 3’s, Weekday Dads, DADS Inc., Mums, bumps & babies, Tea & Toys, Activ Tots, Rhymetime for preschoolers.  

Pe langa astea ieftine, vin si alea scumpe, la £5 intrarea pe ora, gen faimosul Tiny Talk – Baby Signing (limbajul micutilor prin semne) in care copiii sunt adusi de la 2-3luni (mamele cunosc toate importanta socializarii timpurii a copilului) pana cand ii tine portofelul pe parinti, pentru ca aici comunicarea se invata prin limbajul semnelor si muzica. De ce? Pentru ca za little human invata mai intai semnul pentru un anumit obiect, lucru, iar mai tarziu cand incepe sa vorbeasca va comunica mult mai repede si mai bine stiind cuvantul asociat semnului. Nu mai vorbim de Baby & Toddler Swimming (Water babies, Aqua babies, Aqua Tots), Dance and Theatre, Language classes, Montessori Schools & Nurseries, Out and About (Adventure camps, Fit for Sport, Farm Market, Poney & Horseriding, Easter Egg hunt, LEGO Build and Exhibition, Music & Drama festival) etc. ca sa nu va mai plictisesc.

Nu mai vorbesc despre comunitatea multinationala de mame: super friendly, saritor-ajutatoare, zambitoare, never agresive, rar barfitoare, dar never desfiintatoare de alte mame, rar ingamfate, dar never tzantzose inventatoare de cozi la prune. Total dezinteresate pe forumuri de culoarea cacatului din Pampers si de acord cu cat de nenatural si afectator de psihic pentru copil este sa nu rupi cordonul ombilical de copil si sa-l mai si alaptezi pana la 43 de ani. Pe el, pe copil (vezi aici super funny scene din serialul Bitty din Little Britain http://www.youtube.com/watch?v=2-w_tQSbkFA).

Si foooooarte relaxate (sa fiu sincera nici ca ele, da’ nici ca la noi in Crizalia cu capitala la Sufocalia, unde am si eu rezidenta, recunosc). Copiii lor la playgroup erau cu mucii verzi pana-n brau (le-au sarit ochii din orbite cand le-am povestit de Batista Sugarului si aspiratorul), cu ochii lipiti de secretii galbene (le-am dat pe spate cu ceaiu’ de musetel cu care ma repara bunica), cu tusea in pieptul dezgolit (le-am nenorocit cu reteta de sirop de tuse din ceapa si nuci in coaja), in tricou la 15C (io cu paltonu’ si esarfa’ la gat), fara caciula si fara 5 straturi de tzoale pe ei ca ceapa in 5 foi. Copiii engleji nu au voie sa vada pediatrul decat daca medicul de familie considera ca este absolut necesar (o sa-mi lipseasca enorm vizita la domiciliu a pediatrului fie-mii, Gabi Gradinariu, dar o sa am minute internationale sa il sun!). Iar la locul de joaca pe copiii engleji ii lasau mamele in plata Domnului sa se joace singuri si sa se bata pe jucarii, dar cam sareau in schema sa-si ridice odraslele de jos cand faceau otzar de buf, crizatele naibii.

Ce sa mai zicem de sistemul de childminding (child=copil, mind=a avea grija, traduc ca poate citesc asta si mama si soacra-mea care nu misca un deget sa ma ajute cu cresterea copilului): ai de ales intre au-pair (cel mai ieftin, ca sta cu tine in casa, ii dai cazare si masa si bani de buzunar si iti ingrijeste copilul si face si curatenie!), childminder (£2-£3.50 pe ora=£16-£30 pe zi sau £500-£650 pe luna), nursery (£850-£1,100 pe luna), babysitters ocazional (£7.5 - £10 pe ora sau £5 pe ora cand stau mai multe ore si e si noapte si doarme copilul si nu fac nimic cu el, dar de banii aia se joaca cu copilul, ii dau sa manance cina, il spala, ii citesc povestea de noapte buna, iti aranjeaza si jucariile la loc si spala si biberonul de lapte!).

La capitolul mancare stau tot relaxat. In afara de cateva grasane care dadeau copiilor sa manance crisps (chips-uri la noi) si ciocolata wizaut nambar, wizaut nambar, in rest erau la pranz, la pachetzele, sendvisuri cu cascaval, un mar sau o banana si iaurturi, iar la cina orez fiert cu chilli con carne, supa, paste bolognese cu salata cu cherry tomatoes, carne facuta la cuptor sau gratar etc. Nu stiu ele ce e aia ciorba si mamaliga cu branza si ou, dar se descurca. Intre mic dejun (always cereale cu lapte) si pranz nu este gustare ca sa-si manance astia mici pranzul. Apoi dorm. La trezire un fruct. Iar cina e cina, papa consistent. Dupa care vine baia (parul ramane ud, se usuca natural), patrularea prin casa desculti inclusiv pe gresie, chiar nu patesc nimic, am testat pe fie-mea, urmata de nani sanatos devreme, la7 – 8pm, nu ca fie-mea la 9:00-9:30pm for fuck’s sake!

Asa ca, very well, nu o sa fim model local social de succes sa avem casa cu gradina in Selimbar si afacere de succes de condus, dar o sa ne-ncercam norocul in SE Uca, in Essex, la 45 de minute cu trenul de zona 1 a Londrei, ca sa se bucure si ‘pilu nostru de greener pastures. Si balet.

Za end ca de azi am iar biznis.

Doamna Prazi la Londra

Am plecat luni la Londra pentru 6 zile cu biznis si placeri la amestec pick’n’mix. Am pisat ochii dupa fie-mea la plecare, ce ma fac eu 6 zile fara ea. O data vazuta cu cafeaua si paharu’ de vin rosu in mana dincolo de nori, m-a lovit realitatea crunta: urma sa dorm! 4 nopti la rand! Intregi! De 2 ani nu mai avusesem luxu’ asta!

Asa ca, imediat cum am ajuns la hotel Premier Inn din Old Street la 22:00 ora Uca (24:00 la noi), cu £25 – 135lei bilet autobuz Greenline aeroport Luton – Londra dus intors vs 8lei-£1.50 dus intors autobuzu’ 737 de la Victoria la Otopeni + £10-53lei top up Oyster card la metrou = £2.70-14.31lei/1 calatorie vs 2 calatorii Metrorex la 4lei £0.75, cu ochii picati in calcaie de extenuare, plecata de la 4:00 din Sibiu, am facut rapid un dus oparit si m-am bagat in pat. Si am dormit in stare de lesin de mi-a curs din gura. Pana la 5:00 ora Ucii, 7:00 ora Romaniei setata dupa ceasu’ fie-mii.

Dimineata All you can eat breakfast, am mancat acolo finutz pita prajita scaldata in unt fara numar si miere cu kilu’, croissant, suce, cafele, mai putin carnati si oua prajite cu porridge ca domnu’ de la masa vecina. Ajunsa la birou la 8:20am. Io si gainile lu’ bunica-mea de la Bechet! Cunoscut colegii de munca, mua-mua, pusi, flori, ciocolatzi Milka la kil din Duty Free si Eugenia (Iuginia, da?) cu rom (cele mai populare!).

Team building la lunch, colega mea din Jamaica cu din alea cu “How’s the weather in Poland?”, eu zambind “How the fuck should I know, I’m from Romania?”, discutii aprinse despre Britain’s Got Talent (io ce draku sa comunic pe tema asta), comenzi de salate (ele, ca io cu BLT BaconLettuceTomato si cartofi prajiti) si lemonade (=Sprite! SAU apa minerala cu lime si gheata), conference call-uri, training-uri, mai niste ciocolata Milka cu popcorn, mai niste cafea instant datatoare de tahicardie, ui’ ashe se termina si ziua 1 de munca.

Si o luai frumos la picior ratacit nostalgic pe strazile Londrei.

“Helou, helou. Hau ar iu, mi diar leidi, Doamna Londra?”

“Good evening, Mrs. Prazi (n.a. Preizi, da?), ce va aduce pe la noi?”

“Ma gandeam sa va vand niste praz, ca nici pe la voi nu stati prea bine cu soarele, Vitamina D, culturile de praz, Vitamina C. Cam ca aia din Transilvania la care vindem noi marfa la supra-saturatie, pe bani multi. D-apai cand ma uit la Oztamisa cea frumos curgatoare, cand simt pulsul vibrant al amestecului multicultural din oala clocotinda (n.a. “multicultural melting pot”!), cand ma simt ca furnica, intimidata sub talpa Tower Bridge-ului, cand ma doare gatul uitandu-ma in sus la Shard-ul (ciob) tau din ochiul meu, ma razgandesc. Cu tine nu ma pot purta ca in Prazilia. Nu meriti. Te-am urat, te-am criticat, te-am desfiintat si redus la tacere cat te-am avut aproape zi de zi timp de 3ani, dar, acum ca te-am pierdut, sa stii ca mi-a fost dor de tine.”

“Esti din Brasil?”

Io, oftand, dupa ce o dadusem acolo cu prazu’ si sentimentalismele: “Nici nu mai stiu, ca azi am fost ba din Poland, ba cu French accent, ba cu Russian accent, acu’ din Brasil. In engleza tinutul meu se cheama Leekonia. E in Romania. Ca si Transilvania.”

“Oh, you’re from Romania.” Io  mor cand ii aud p-astia cu OH! WTF inseamna Ou?

“Da, Romania, ca ne-au cucerit si civilizat THE Romans. Ca si pe tine, dealtfel, Mrs Londinia. Spune-mi, asa, intre noi fetele fie vorba, ridici anul asta restrictiile de munca pentru romani? Macar pentru astia amarati, vai de mama lor, daca pentru aia cu Hai Li Schild nu se poate.”

“Nope. Ma mai gandesc. Ca poate ne invadati la cules de praz pe motiv de azil politic ca va asupresc aia din Transilvania.”

TO BE CONTINUED. Poate.Mai intai sa ma satur de somn. Ca sunt si-n concediu.

Prima de la Stat 25% in tzepe si ciulini

Pentru cei ce ma cunosc sunt paranoia in persoana. Cred in teoria conspiratiei. Si in francmasoni. Si intr-un evreu care conduce lumea financiara. Si in cum noi, gloata, ii cadem astuia in plasa ca orbetzii. Ca orb trebuie sa fii ca sa vezi prin transparenta serviciilor bancare, dupe cum urmeaza:

Am sunat vineri la Call Center BPL (n.a. Banca P***i Lataretze):

Ea: “Buna ziua, sunt Drulina Spataru, cu ce va pot ajuta?”

Io: “Buna ziua, sunt Doamna Prazi Mukalescu. Pe 08 aprilie 2013 (2013!) mi-ati emis un extras de cont la produsul “25% prima de stat” pentru anul 2012. Scrie ca in decembrie 2012 mi-ati virat 5%. Din cei 250 EUR promisi ca prima pentru 2011 (2011!). Aia care va sa zica e 12.05 EUR. Si pe extras scrie 48 lei. Dedesubt scrie ca mi i-ati si luat pentru comision administrare cont. No, mai scrie la susbsol ca in 2013 mi-ati virat inca 95% din prima de la stat pe 2011. Cat inseamna aia in RON, ce curs valutar ati impus pe 2013, ca pe 2013 primesc extrasul in aprilie 2014?”

Ea: “Pentru a afla aceasta informasie, va trebui sa va prezentati la o sucursala BCR si sa cereti un extras de cont.”

Io: “Neah-ha-ha-ha, nu ma mai pacaliti, m-ati mai trimis si mi-au dat o foaie cu soldul total, nu detaliat. Daca vreau sa reziliez contractul la ce pedeapsa sa ma astept?”

Ea: “Daca doliti lezilielea contlactului veti pielde plima de la stat pe langa 1% din valoalea cleditului contlactat” (cled ca fata avea un defect de volbile, ela defecta).

Io: “Adica am asteptat 2 ani sa-mi virati 12EUR din cei 250EUR promisi pentru 2011 (2011!), am pierdut si dobanda la capitalizare, mi-ati luat 560RON deschidere de cont la deschidere si imi mai luati inca 1% din valoarea creditului contractat si pierd si prima pe 2011 pe care v-ati chinuit atata sa mi-o virati.”

Ea: “Nu ati pieldut foalte multa dobanda, maxim tlei zeci de LONi”

Io, in gand “Reai a raku tu de rapandula, aia erau banii mei de limonada pe 3 zile!”

Io, zambind: “Domnisoara, dar de ce va ia atat sa virati banii, mie cand mi s-a vandut produsul mi s-a spus ca in primavara lui 2012 (2012!) sigur imi intra cei 250 EUR pe 2011. 250 EUR care sunt 25% din nimic! Ca poti sa depui 10,000EUR si tot 250EUR primesti prima. In anul 2 de depunere poti sa mai depui 10,000EUR si tot 250 EUR primesti.”

Ea: “pai confolm legii XXL/914 toamna, stipulata (n.a. stii, pulata) si in contlactul semnat de dumneavoasta Statul nu se obliga sa vileze banii intl-o anumita pelioada stlicta de timp.”

Io, in gand “Haaa, ce tale, ne-a footoot oliginal Statul cu ochii impaienjeniti de $$ $$ cand au vazut sclis pe leclame la ghiseie 25% plima de la stat!”

Io, zambind: “Bine, revenind, ce suma in Lei mi-ati virat pentru 95% acum in 2013?”

Ea: “Pai nu sclie aceasta infolmatie pe extlasul plimit?”

Io: “Nu va suparati, dumneavoastra nu intelegeti romaneste? Vreau sa vorbesc cu sefa dumneavoastra, ACUM!”

Ea: “Imediat.”

Si m-a pus vita pe hold. Si am stat muuuu –lt pana mi-am adus aminte ca sun de pe mobil si-am inchis.

Ca aia era si ideea. Sa-nchid! S-o las asa, sa fie bine sa nu fie lau. Ca si bastarzii aia din Uca. Suni la banca nervos ca ti-au mai taxat £12 ca ai intarziat cu plata cardului de credit 2 ore dupa miezul noptii. Inveti sa numeri pana la 100 apasand toate tastele telefonului in combinatii ca sa vorbesti cu un “operator”, stai pe hold si te relaxezi pe tot Fur Elise-ul integral si de la capat, si in final iti raspunde din curu’ Bangalore-ului unu’ cu o engleza impecabila: “mulian tubacu garli garli garli, mai neim iz Vankatarmanishupigoru, hau chenai help iu?”

Si ramai prost. Cu cine dracu’ sa te certi pt £12? Cu indianu’ sau cu defecta?

Si-nchizi.

Eva si depresia postnatala

Va mai aduceti aminte de Eva din episodul anterior, nu? Ei bine manca ea iar un mar in fata televizorului. La “Romanii au talent”. Ionatan. Din portia de 5 vegetabile sau fructe recomandate pe zi. Si dintr-o data, apare din cutia neagra Momo cu manechinul Eva (sic!) http://www.youtube.com/watch?v=hKPshl-6LSU UNINVENTED THEATRE and ZERO GRAVITY DANCE. Eva, manechinul adus la viata de 4 dansatori. Pe melodia lu’ Headstrong ft. Stine Grove - Tears http://www.youtube.com/watch?v=m7NS9guFjSE.

Gata, le ascultaratzi? No, bun.

Si se pune Eva noastra pe-un bocit, Tulai Doamne! Initial debutat cu za buza feis (fata cu buza lasata si tremuranda). Decurs apoi cu suspine. Culminat cu lacrimi shiroaie. Se uita macho men-ul ei de Sibiu la ea cu cruci de Doamne, fereste si apara! “Esti nebuna!”. “Sunt sensibila ! Si daca mai scoti un cuvant al dracu’ care nu te strange de gat si-ti da la gioale!” Sibiul in drum spre calendar: “Auzi, tie trebuie sa-ti vina ceva?” “Pan-aici ti-a fost!” (si m-am inarmat pana-n dinti cu prazul din dotare si da-i!).

No, in toiul noptii, 3AM, cu ochii in tavan, statea Eva si se gandea: “Doamne, ce-o fi cu mine? Ce-o fi fost in marul ala? Sigur nu Cunoastere, ca nu cunosc ce mi se intampla. Suntem in 03 aprilie 2013. Am nascut in 13 august 2011 (n.a. Eva era imortala ca Duncana MacLoada, nascuse tot leaganul omenirii si inca nu se oprea). Copilu’ acum e mare, nu se mai trezeste decat 1 data de 2 ori pe noapte (cat sa-mi f..a mie meciul ca nu ma mai pot culca la loc), ce-o fi? Imi sare tzandara din orice. Simt ca ma ia cu val de caldura. Sau transpir de put cum am iesit din dus. Imi bate inima tare cand ma enervez. Zau ca imi vine sa-l omor p-ala cateodata atunci cand nu-s ca matza in calduri. Nu am rabdare. Vorbesc pana nu mai am aer. Zgaltzai patutul dusmancei doar doar tace din melitza aia cu care ma intrece!”

Ei bine, si cum statea ea asa a inceput sa i se deruleze prin fata filmul vietii din ultimii 3 ani: o sarcina usoara (din aia din filme “sarcina e cea mai frumoasa perioada din viata ta” - Hai, zi sa mori tu!), de-aia de stat in picioare 41 de saptamani (ce rahat mananca aia cu 9 luni!) pe metrou’ din Londra (de nu se ridica nici un pulifrici,-frica pe motiv ca “nu esti bolnava, esti doar gravida” – Come on, say you die, you!), o nastere mirobolanta naturala (cu epidurala obtinuta in ziua 3 de travaliu cu amenintari de criza epileptica, ca astia in Uca nu fac cezariana si nici cu epidurala nu se-nghesuie ca cica “corpul tau e construit pentru asta” – Come on, you, are you dead yet?!?) de fetita de 4.2kg patruchiledouasute (ca cu 4 zile inainte la ecografie estimarea fusese 3.6kgs), o lipsa de somn crunta si acuta sondata cu plansete de “ia-ma, Doamne, vreau sa mooorrrr! Numa’ un pic cat sa dorm cateva zile si apoi sa ma trezesti!”, mastita, candida, colici, constipatie, zbor cu copilu’ de 7 saptamani din Londra la Bucuresti (da, da, v-am povestit, atunci cand mi s-au umplut biberoanele cu lapte in sala de asteptare si cand am scos tetina din sutien sa alaptez pruncu’ la decolarea avionului ca sa suga sa nu i se infunde urechile a tzashnit seva vietii pe hublou’ lu’ British Airways), traftir cu cochilu’ mic prin Romania pe la sora, mama, bunica, soacra, mutat la Sibiu, renovat apartament in reprize de colici, scoatere totala de unghii incarnate (sub anestezie) la picioare, fenolizare unghii incarnate la Bucuresti si plecat la mare etc.

Oftand Eva: “yeap. Cred ca au innebunit salcamii. Sau dusmanii ca i-am zapacit cu banii. Loca. Malada a la teta. Cucu! Crazy. Hormonii, trazni-i-ar p...a, are dreptate saracu’ barbatu-mio care doarme separat in camera lui din aprilie 2011 pe motiv ca e programator si creierul lui obosit are nevoie de liniste. Ata ete. Ma duc pana la el sa-mi cer scuze pentru capul crapat cu prazul mai devreme.”

4AM. Eva, intrand val vartej pe usa lu’ olaolaie, macho men, aprinzand lumina, catre asta care-si acoperise fata cu mainile: “Gata, stiu ce e cu mine: am depresie postnatala. Sa dea dracu’ sa mai comentezi vreodata ceva!”

Ce-a fost mai intai, oul sau gaina?

"La Inceput era Cuvantul"...Nici oul. Nici gaina. Dupa care Eva a muscat din marul Intelepciunii. Sau al Cunoasterii, nu mai tin minte, ca era un mar bot-de-iepure, delicios. Si de-atunci ne ia Drulea Spataru' pe noi, femeile, pedepsite ca am indraznit sa nu respectam un ordin clar de a NU musca din mar: si cu cariera, si casnice, si cu copii (mai mici sau mai mari, si peste 30 de ani, doar ii stiti cine sunt...) si cu gravideala, si cu nastere, si cu epilat si cu pensat si cu gatit (mamaliga cu branza specialitatea mea).

Da' ce-i al nostru, e al nostru: melitza. Vorbim. Ca acum in zilele noastre avem voie. Si avem si pareri. Si opinii. Si Ioana D'Arc a murit ca noi sa putem vorbi. Sau surorile Bronte, iar nu mai tin minte exact ca de cand am nascut sufar de amnezie senilica. Indiferent de originea prazilianca (am rude la Gradinari, de unde ne vin gogosari) sau nu, noi, femeile, vorbim.

Asa ca vorbesc si eu. Si mi-a zis sotul meu sibian ca o sa ma injure multi macho men de Ardeal, ca nu-s asa ca el, toleranti (=Ignore-antzi, da-i Doamne sa inteleaga aia fara simtul ironiei si al umorului jocurile de cuvinte!), da' orice publicitate fie ea si negativa e o forma de publicitate, nu? Nu sunt strutz sa-mi bag capul in nisip ca sa nu mai aud ceva negativ, dar cand strutzul sta asa cu capul in nisip se ajunge mai usor la fundul lui sa fie pupat. Asa ca hit me. Voi vorbi.

Habar nu am despre ce, vad ca ma apuca pe la 3 noaptea, depinde de ce ma mai enerveaza peste zi. De la mame crizate care vor sa-si alapteze copiii pana la 6-7 ani si pe care le sustin sa o faca pana la 18-30 ani, pana la evenimente de mare interes social. Ca la politica nu ma pricep, m-a platit barbatu-mio sa merg sa votez nush ce rahat ultima data, ceva cu DA sau NU...

No, noapte buna, sau buna dimineata ca e 4:55AM si fie-mea maraie nervoasa in pat, langa mine, ca nu poate dormi de nasul infundat.

Sibiul la “Respira teatru” - guest post-ul meu pe groparu.ro

Neata din Sibiu! Fie-mii ii ies caninii, deci eu noaptea nu dorm, nu am somn… Imi place mult sa-ti citesc blogu’ cand am timp, ma mai destind. M-am gandit sa-ti povestesc de prin Sibiu adunate (eu is mai din sud, da’ nu pot sa zic de unde ca poate isi dau seama dusmanii cine scrie asta si am nevoie de protectia anonimatului la ce urmeaza) cum am “respirat” noi teatru in weekend, in programul RESPIRA TEATRU 25 de ore non stop. Ne-am luat bilete sambata la deschiderea evenimentului la “Emigreisan drim” cu 25 lei/pers, am intrerupt respiratia de teatru cu vizionare film “Pozitia copilului” imediat dupa, organizat de Astra film cu 6lei biletu’/pers, am incheiat duminica seara cu piesa “Absolut” 55lei/pers biletul in care Marcel Iures a fost un one-man-show mai ceva ca Mircea Badea, super tare!

No, deci…”Emigreisan drim” a inceput cu o jumatate de ora mai tarziu pana a enumerat un nene pe scena in microfon toti partenerii si sponsorii evenimentului de teatru, ne-am uitat la o comedie facila despre 3 romani care se tot chinuiau sa ajunga la Londra si cand au ajuns (trecand inot Canalu’ Manecii) mancau din gunoaie croissant 7 days romanesc aruncat de un englez (sic!). Am fugit desigur inainte de final ca sa nu intarziem la film.

Pt film rezervaseram 5 bilete cu 7 zile inainte. Trebuiau platite insa inainte de vizionare film, ni s-a comunicat. (D’oh!) In timp ce fugeam cu barbatu-mio peste pietrele cubice din Piata Mare si il injuram pe Sasu’ de cate ori mi se intepenea tocul printre ele si zbura papucul din picior (stii ca aici tot ce incalti=papuc), am sunat-o pe sora-mea venita in vizita de la Bucuresti (aci la Sibiul idilic cu 3 stele Michelin) sa ne tina si noua 4 locuri langa ea. Asta se auzea in telefon certandu-se elegant, ca la Bucuresti, cu cineva “stiti, mi se pare o dovada de lipsa de bun simt ce faceti, tin locurile pt 4 prieteni, v-am spus deja!”.

Ajung si io la film plina de nervi. Una din organizare imi mai aduce un scaun, barbatu-mio ramane in picioare. Ma asez langa sora-mea. Langa ea un tip. Tanar. 30 i-as fi dat. Dichisit, blond, tuns scurt, gelat, insotit de 2 “piz..” cum le zice la femei pe-aici. Tare (intentionat) catre sora-mea:”de ce dracu’ nu ne-ai tinut locuri?” Asta nervoasa cu spume si ea tare: “Pai nu intelegi ca mi-au luat geanta de pe scaunul rezervat tie si mi-au aruncat-o in poala?” Eu: “Cine? asta de langa?” Ea: “Da.” Eu catre ala:”Asa ai facut?” Ala: “Da.” Eu zambind:”Pai de ce?” El, zambind:”pai ca asa a zis doamna de acolo din organizare”. Eu: “Da, sigur, ca la gradinita, mi-a zis mama sa…” El, scuipand printre dinti, desfigurat la fata: “TE OMOR, TU, PIZDA! NU TE IEI DE MAMA, NICI IO N-AM ZIS NIMIC DE MA-TA. TE OMOR!” (Sa mor io daca am inteles si daca o sa inteleg vreodata ce dreaku s-ating oligofrenii cand zici ceva de ma-sa!) Eu, razand, tare: “Ma ameninti cu moartea in public, fraiere?” Razand si strigand in gura mare catre oamenii din jurul meu “Ma ameninta cu moartea in public oameni buni, martorii mei!”. Oligofrenul a lasat capul in jos si a tacut. Apare ametita din organizare:”Mai am 3 locuri la vizionarea de sus din pod daca doriti sa ma urmati”. Yay, ce bine suna sus in pod! Ma inham cu sora-mea si barbatu-mio la spinare si hi’ sa merem sus in pod. O intreb: “Vi se pare normal sa rezerv locuri, sa le platesc si sa vin aici si sa nu am locuri si sa mai si injure un handicapat care imi ia locul rezervat, platit si si tinut pe deasupra?” Raspuns asa calm, ca la Ardeal:”Stiti, este foarte greu sa organizezi ceva asa mare intr-un spatiu atat de mic, deci e normal sa ne mai si injure clientii.” Ce dreaku’ sa mai zici la asa o replica… Sus, caldura mare monser, in spatele nostru un cuplu comentator, el: “ce draku’ e asta, rezerv, platesc locul si ma aduce in pod in ultimul rand?” M-am ras, ce sa mai fac  )

Iar duminica seara la Iures, noi ca tampitii ne-am dus cu biletele direct la Teatrul National “Radu Stanca” convinsi ca acolo joaca domnul. Nici nu ne-am mai uitat pe bilete  ) La intrare ne zice un nene:”Hmm, vedeti ca e la Teatrul Gong spectacolul.” WTF? La teatrul pt copii? Ala de papusi? Hi repede in masina si fuga la Gong. De 55lei/persoana am primit asa: scaune d-alea ieftine de birou, fixe, toate pe acelasi nivel de ne-a durut gatul tare (barbatu-mio chiar nu-si mai poate roti capul stanga-dreapta, iar eu ma simt un pic girafa) incercand sa-l vedem pe nea Marcel, o caldura infernala (cam ca la reprezentatia aia mega smechera de la Hala Balanta, aia cu Faust de ne-au dus aia in flacarile Iadului si au trecut pe langa noi fete in pielea goala, manjite cu sange, care purtau pe cap un cap de porc taiat de si-acum mai simt in nari mirosul de sange) si un Iures absolut (sic!) genial care a intepretat vreo 10 personaje din Ivan Turbinca lu’ Creanga singur singurel.

“Arta cere sacrificii!” mi-a scris o prietena cand am sumarizat pe Feisbuc cele de mai sus.

No, terminai pasul. Sper sa dai mai departe asta sa vada tata lumea ce oras vrea sa bata Brasovul ca capitala regionala…ca doar e si capitala culturala europeana, si oras idilic si turistic cu 3 stele Michelin si oras SMART!