18 iulie 2013

THE Voyage sau Calatoria cu "C" mare de tot

Na, gut, Leute, ma hotarai sa particip si eu la un concurs. Nu din ala care rimeaza cu urs, ci unul pe bune, pentru bloggeri. Asa ca o provocare. Asa ca sa vad unde ma poarta si calatoria asta de initiat in ale blogger-elii.


Miza campaniei Heineken? “O calatorie legendara, inovatoare, progresista” cu premiu speshal (sic!): un SPACE TRAINING (mai corect un Training for Space ar fi fost, antrenament de pregatire pentru Spatiu). “Provocarea lansata bloggerilor ii vizeaza pe cei aflati in cautare de experiente unice, extraordinare, care se intampla o data in viata.”

Credeam ca de fapt, se refera doar la primul premiu si anume la a te invata sa te orientezi si sa te descurci in spatiu…l asta, mai apropiat. Iar cum mie inclusiv sa imi pui o harta din aia de masina de la A la Z in mana ca sa ma descurc cu ea pe pe strazile Bucurestiului mi se pare o provocare, initial am zis ca I’m in, count me in!

Dar mi se pare, sincer, prea ambitioasa pentru nivelul meu de aventuriera, pentru ca una dintre cerinte este: “sa posteze pe blogul si pe pagina de Facebook minim un articol despre cea mai aventuroasa calatorie pe care au realizat-o, facand o asociere cu […] episoadele “Dropped” (=Picat ..din spatiu as adauga eu)”. Iar cum eu in afara de productia personala din scutec (bebel  crescut la tara fiind) nu am mancat nimic mai aventuros de fel, iar cum nu am ajuns nici macar in Australia cea visata, nu cred ca co(sic again!)respund cerintei. In plus, nu trimit castigatorul si pe Luna (sau macar mai aproape de ea), doar ii fac antrenament pentru Spatiu.

Asa ca zic io, ma potrivesc mai bine pe cerintele “pamantesti” ale domnului CC with a catch, care-si cauta coleg/a de blog, si anume “Scrie pe blogul tau despre importanta unei calatorii initiatice, pe care trebuie sa o faci cel putin o data in viata. Poate sa fie o calatorie geografica, una sufleteasca, una spirituala sau cum vreti voi sa fie. Doar sa inteleaga toata lumea ca este o calatorie in urma careia inveti enorm si care te ajuta, la final, sa te schimbi in bine.”

Iar cum in cazul meu o calatorie sufleteasca si spirituala nu a putut merge decat in paralel sau ca si consecinta a unei calatorii geografice, mai ales solo, trebuie sa le descriu impreuna, nu?

DEX defineste CALATORIA drept “Acțiunea de a călători; drum pe care îl face cineva într-un loc (mai depărtat)”. Desi disputata, o teorie presupune ca originea cuvantului vine de la “cale=>latină caballus=>vb. *caballare sau *caballitare (ca equitare) putea avea drept der. cuvântul călător "persoană care merge călare" și, mai târziu, "persoană care călătorește".

Cea mai “aventuroasa” prima (nu singura, da?) calatorie din viata mea ever a fost cand am emigrat prima data, desigur. La 19 ani. Din Slatina, Olt, la Sibiu, Sibiu. Cu trenul Sageata Albastra, nu cu calul. Pe vremea cand se intra doar cu examen de highly skilled immigrant si viza de flotant pe pasaport (acuma ca m-am maritatara cu un sibian, am primit cetatenie!). Trist ca nu avusesem viata de liceu traind in casa cu doamna Elena Ceausescu, dar ce vida loca am trait in primii 2 ani de faculta (ca atata mi-a luat sa imi consum refularile), tulai, Doamnie! Eram numai in clube, bailando, biliardo giucando, tigari si alcool consumando, la examene picando, d-astea de tineret scapat de acasa.


Prin Sibiu, 2002-ish? n-aveam nici o treaba, purtam tricouri cu Mickey Mouse, blugi evazati, ma vopsisem in cap rosu turbat, I was living the life, man!”


Paralel cu asta invatam insa sa ma descurc singura. Sa nu imi mai faca doamna Ceausescu curatenie dupa mine tot timpul sub deviza pionieratului “tu invata, ca de nu, ajungi sa speli WC-ul la mine la scoala”, sa nu imi mai gateasca si sa-mi lase mancarea pe masa gata de a fi consumata la ore fixe, sa nu imi mai faca toate cumparaturile. Descurcandu-ma singura, am invatat in sfarsit sa mai depind  si de mine. Am invatat sa descopar in mine resurse de a merge mai departe, fara sa mai fug sa cer subit ajutorul sau sa mai traiesc in lancezeala stiind ca ma scoate altcineva din rahat de fiecare data. Iar in creier au inceput atunci sa se faca noi conexiuni, sa se arda neuroni din zone neexplorate anterior.

Drept urmare, am prins curaj si, cu o energie pozitiva debordanta, la 24 de ani am emigrat in Uca. Tot cu viza. Tot singura. Si cred eu, primii 2 ani de emigrare in Uca (2004-2006), atunci cand am fost singura, m-au intarit si otelit asa a la doamna Thatcher. Vorba cliseica a tatuajului Anjelinei Jolie “ce nu ma omoara, ma face mai puternica.”


vara 2004: cu biletul ala am intrat eu sa vizitez Houses of Parliament si eram asa mandra ca am ajuns sa intru in cladirea ce numai in pozele din carti la scoala o vazusem, de parca inventasem coada la pruna!

Am supravietuit primului zbor cu avionul din viata mea (io sunt din aia de la decolare inchide ochii, isi infige unghiile in manerele de la scaun, face o mie de cruci cu limba in gura si zice “Doamne, maica, ce-au mai inventat si astia” si se gandeste ca intri in avion ca minerii in mina, fara sa stii daca mai iesi). Am supravietuit si dorului de casa (zau ca 6 luni am plans ca-n aia cu ia-ti mireasa ziua buna, de la tata, de la muma, de la frati, de la surori, de la …nu stiu ce cu flori), si bronsitei, si astmului, si schimbatului de 5 familii (eram au-pair, aveam grija de copiii englejilor) pe motiv ca nu am acceptat sa fiu tratata ca un membru inferior al societatii, si aruncatului in strada cu bagaje fara nici un ban in banca sau buzunar.

Ok, si poate nu am ramas cu barca in deriva in mijlocul Tamisei, dar am batut in deriva strazile Londrei in lung si-n lat (de-aia nu mai aveam nici un ban in buzunar sau banca). Si am fost la cursuri de engleza cu profesori nativi (si cu studenti din tata lumea asta mare, de am simtiti cum e sa fierbi in “the multicultural melting pot of London” (oala de con-topire multiculturala) de am invatat in sfarsit sa vorbesc fluent si cursiv. Si ca sa-mi gasesc job (pentru a-mi asigura de-alea esentiale: acoperis deasurpa capului si ce pune pe masa), m-am adaptat imediat la piata muncii si am facut de toate cum am putut mai bine. Inclusiv curatenie in case din alea cu 8 camere, 5 bai, casa piscinei, casa cainelui, casa au-pair-ului, casa puricelui etc.

Castigam acum la scoala vietii libertate, independenta, pace si cadentza. Mi-am cumparat prima rabla din viata mea, cu cazarea si mancarea asigurate aveam multi bani de buzunar de cheltuit, legam prietenii cu oameni de peste tot din lumea larga. Cu unii am ramas pretenara pe viata, chiar daca locuiesc la capatul celalalt al Pamantului. Experimentam culturi diferite, mancare diferita, un stil de viata asa “fridom and liberty” cum zice Bidi.

Si eram tot prin calatorii mai apoi, prinsesem gustul: ba cu rucsacul prin Italia in 2005, (m-am indragostit iremediabil de Italia, am decis atunci ca intre Roma, Venetia, Pisa, si Florenta, aceasta din urma va ramane in sufletul meu cea dintai), ba cu barca prin Thassos in 2007, ba cu trenul “subacvatic” la Paris in 2008, (cu aceleasi cruci cu limba sa ma duca Eurostarul la destinatie), ba cu masina prin Zakytnhos in 2010, trai neneaca dupe cum urmeaza:

  • Italia 2005 

Chiar ca non puoi aspettare! Ca sa calatoresc, desigur.


Mi-am luat de la gura pentru porumbei prin San Marco, Venetia
  • Thassos, 2007: 
da, pe atunci eram blonda, plictisita de roscat, am fost candva si neagra a la Morticia Adams


Cred ca intr-o viata anterioara am fost pisica (a nu se citi CAT WOMAN), pur si simplu le  iubesc

Mi-am rasfatat papilele gustative experimentand chestii noi

Thassos e de vis. Punct.

ce va spuneam cu harta? Mai ales in limba greaca, da limba aia de am ratat iesirea de pe autostrada cat timp incercam sa descifrez EXODOS pe indicator!



  • Paris, 2008: 
    in gara in Paris cu vesnica harta, cred ca as putea totusi sa particip linistita la concursul Heineken, ca zau is Dropped, bine, nu la fel de dropped ca soacra-mea care atunci cand i-a cerut socru-meu cel ratacit prin Bulgaria harta Europei, ea i-a dat harta cu Muntii Apuseni...

    La Tour Eiffel a 300 metres, l-am gasit totusi


  • Zakynthos, 2010: 

    tot cu rucsacul in spate, da?

    Gerakas beach, formatiuni "lunare", deci pot sa spun ca am ajuns si pe Luna, aici pe Pamant

    Blue Caves

    Navaggio beach!

    Din nou un loc de vis, Navaggio beach


Candva, in acest timp, mi-a cazut in mana si cartea “Conversatii cu Dumnezeu” a lui Donald Neale Walsch si am inceput si evolutia spirituala. Nu mi-a mai fost FRICA de a ajunge sa ard in flacarile Iadului daca nu ma spovedesc sau nu imi fac o mie de cruci programate. Si mi-am reamintit de linistea, pacea si de experienta cu lumina aceea puternica simtite cand m-a calcat la 18 ani masina si pluteam spre greener pastures. Si am inceput iar sa cred: de data asta in mine ca parte din ceva mai mare si mai puternic care ne inconjoara.

Nu a fost doar o calatorie care m-a schimbat. Au fost mai multe care au contribuit de fapt la una mare, asta de viata. M-a schimbat in bine aceasta “calatorie” de viata pana acum? As zice ca da. Intr-adevar, nu imi mai gasesc locul, apartenenta, radacinile (am emigrat iar in Uca in 2008 si re-emigrat inapoi la Sibiu in 2011), dar ma simt mai puternica, mai descurcareata. Sunt si independenta? Checked. Are fie-mea un model de incapatanare (sau cum zice tacsu “de a da din coate sa se strecoare ca sa reuseasca asa ca oltenii”) cu de la ma-sa citire? Oh, yes she does. (Calatoria de a deveni mama si a creste un pui de om  a fost de departe cea mai life-changing din ultimii 2 ani, am fost fortata sa invat ce este rabdarea in conditii “optime” de desfasurare a activitatii de manager copil.)

Intre timp, va recomand cu multa caldura sa va luati cu –cu!raj inima in dinti si sa pasiti in afara zonei de confort in care poate va aflati, de ex: daca sunteti absolventi de liceu si vreti sa dati la faculta, mergeti fratilor in alt oras, plecati de la mama de acasa sau riscati sa deveniti niste putori egoiste cum am fost eu in liceu, daca aveti 30 de ani + si stati tot la mama acasa, get out of there now, ca de' nu, vorba lu’ mama, nu va mai ia nici Dr..ulea de nevasta, daca va tot c..itzi daca sa plecati din tara sau nu, go for it! Nimic nu se compara cu testarea limitelor personale in scopul devenirii mai puternici, mai cu-cu!nostinte de viata, mai cu experienta, mai cu incredere in sine.

Si, ca sa incheiam o data, avand in vedere ca in continuare invart pentru Uca niste bani de colo colo si ma uit toata ziua la neste grafice financiare, io zic ca, as per below graph, a calatori fizic din punctul A in punctul B (cu calul, trenul, masina, avionul) nu are nici o importanta si nici o relevanta daca acea calatorie sufleteasca ce se desfasoara in paralel nu te ridica la o vibratie spirituala inalta. Asa ca astept cu mult interes sa vad pe unde ma mai va purta la vida loca. Am zis, am zis.



Un comentariu:

  1. interesant graficul ;) bine punctat, orice calatorie schimba vibratia.

    RăspundețiȘtergere