Na, gut, Leute, ma hotarai sa
particip si eu la un concurs. Nu din ala care rimeaza cu urs, ci unul pe bune,
pentru bloggeri. Asa ca o provocare. Asa ca sa vad unde ma poarta si calatoria
asta de initiat in ale blogger-elii.
Miza campaniei Heineken? “O
calatorie legendara, inovatoare, progresista” cu premiu speshal (sic!): un
SPACE TRAINING (mai corect un Training for Space ar fi fost, antrenament de
pregatire pentru Spatiu). “Provocarea lansata bloggerilor ii vizeaza pe cei
aflati in cautare de experiente unice, extraordinare, care se intampla o data
in viata.”
Credeam ca de fapt, se refera
doar la primul premiu si anume la a te invata sa te orientezi si sa te descurci
in spatiu…l asta, mai apropiat. Iar cum mie inclusiv sa imi pui o harta din aia
de masina de la A la Z in mana ca sa ma descurc cu ea pe pe strazile
Bucurestiului mi se pare o provocare, initial am zis ca I’m in, count me in!
Dar mi se pare, sincer, prea
ambitioasa pentru nivelul meu de aventuriera, pentru ca una dintre cerinte
este: “sa posteze pe blogul si pe pagina de Facebook minim un articol despre
cea mai aventuroasa calatorie pe care au realizat-o, facand o asociere cu […]
episoadele “Dropped” (=Picat ..din spatiu as adauga eu)”. Iar cum eu in afara de productia
personala din scutec (bebel crescut la
tara fiind) nu am mancat nimic mai aventuros de fel, iar cum nu am ajuns nici
macar in Australia cea visata, nu cred ca co(sic again!)respund cerintei. In
plus, nu trimit castigatorul si pe Luna (sau macar mai aproape de ea), doar ii
fac antrenament pentru Spatiu.
Asa ca zic io, ma potrivesc mai
bine pe cerintele “pamantesti” ale domnului CC with a catch, care-si cauta
coleg/a de blog, si anume “Scrie pe blogul tau despre importanta unei calatorii
initiatice, pe care trebuie sa o faci cel putin o data in viata. Poate sa fie o
calatorie geografica, una sufleteasca, una spirituala sau cum vreti voi sa fie.
Doar sa inteleaga toata lumea ca este o calatorie in urma careia inveti enorm
si care te ajuta, la final, sa te schimbi in bine.”
Iar cum in cazul meu o calatorie
sufleteasca si spirituala nu a putut merge decat in paralel sau ca si
consecinta a unei calatorii geografice, mai ales solo, trebuie sa le descriu
impreuna, nu?
Cea mai “aventuroasa” prima (nu
singura, da?) calatorie din viata mea ever a fost cand am emigrat prima data,
desigur. La 19 ani. Din Slatina, Olt, la Sibiu, Sibiu. Cu trenul Sageata
Albastra, nu cu calul. Pe vremea cand se intra doar cu examen de highly skilled
immigrant si viza de flotant pe pasaport (acuma ca m-am maritatara cu un
sibian, am primit cetatenie!). Trist ca nu avusesem viata de liceu traind in casa cu doamna Elena Ceausescu, dar ce vida loca am trait in primii 2 ani de
faculta (ca atata mi-a luat sa imi consum refularile), tulai, Doamnie! Eram
numai in clube, bailando, biliardo giucando, tigari si alcool consumando, la
examene picando, d-astea de tineret scapat de acasa.
 |
| Prin Sibiu, 2002-ish? n-aveam nici o treaba, purtam tricouri cu Mickey Mouse, blugi evazati, ma vopsisem in cap rosu turbat, I was living the life, man!” |
Paralel cu asta invatam insa sa
ma descurc singura. Sa nu imi mai faca doamna Ceausescu curatenie dupa mine tot
timpul sub deviza pionieratului “tu invata, ca de nu, ajungi sa speli WC-ul la
mine la scoala”, sa nu imi mai gateasca si sa-mi lase mancarea pe masa gata de
a fi consumata la ore fixe, sa nu imi mai faca toate cumparaturile. Descurcandu-ma
singura, am invatat in sfarsit sa mai depind si de mine. Am invatat sa descopar in mine resurse
de a merge mai departe, fara sa mai fug sa cer subit ajutorul sau sa mai
traiesc in lancezeala stiind ca ma scoate altcineva din rahat de fiecare data.
Iar in creier au inceput atunci sa se faca noi conexiuni, sa se arda neuroni
din zone neexplorate anterior.
Drept urmare, am prins curaj si,
cu o energie pozitiva debordanta, la 24 de ani am emigrat in Uca. Tot cu viza.
Tot singura. Si cred eu, primii 2 ani de emigrare in Uca (2004-2006), atunci
cand am fost singura, m-au intarit si otelit asa a la doamna Thatcher. Vorba
cliseica a tatuajului Anjelinei Jolie “ce nu ma omoara, ma face mai puternica.”
 |
| vara 2004: cu biletul ala am intrat eu sa vizitez Houses of Parliament si eram asa mandra ca am ajuns sa intru in cladirea ce numai in pozele din carti la scoala o vazusem, de parca inventasem coada la pruna! |
Am supravietuit primului zbor cu
avionul din viata mea (io sunt din aia de la decolare inchide ochii, isi infige
unghiile in manerele de la scaun, face o mie de cruci cu limba in gura si zice
“Doamne, maica, ce-au mai inventat si astia” si se gandeste ca intri in avion
ca minerii in mina, fara sa stii daca mai iesi). Am supravietuit si dorului de
casa (zau ca 6 luni am plans ca-n aia cu ia-ti mireasa ziua buna, de la tata,
de la muma, de la frati, de la surori, de la …nu stiu ce cu flori), si
bronsitei, si astmului, si schimbatului de 5 familii (eram au-pair, aveam grija
de copiii englejilor) pe motiv ca nu am acceptat sa fiu tratata ca un membru
inferior al societatii, si aruncatului in strada cu bagaje fara nici un ban in
banca sau buzunar.
Ok,
si poate nu am ramas cu barca in deriva in mijlocul Tamisei, dar am batut in
deriva strazile Londrei in lung si-n lat (de-aia nu mai aveam nici un ban in
buzunar sau banca). Si am fost la cursuri de engleza cu profesori nativi (si cu
studenti din tata lumea asta mare, de am simtiti cum e sa fierbi in “the
multicultural melting pot of London” (oala de con-topire multiculturala) de am
invatat in sfarsit sa vorbesc fluent si cursiv. Si ca sa-mi gasesc job (pentru
a-mi asigura de-alea esentiale: acoperis deasurpa capului si ce pune pe masa),
m-am adaptat imediat la piata muncii si am facut de toate cum am putut mai
bine. Inclusiv curatenie in case din alea cu 8 camere, 5 bai, casa piscinei,
casa cainelui, casa au-pair-ului, casa puricelui etc.
Castigam
acum la scoala vietii libertate, independenta, pace si cadentza. Mi-am cumparat
prima rabla din viata mea, cu cazarea si mancarea asigurate aveam multi bani de
buzunar de cheltuit, legam prietenii cu oameni de peste tot din lumea larga. Cu
unii am ramas pretenara pe viata, chiar daca locuiesc la capatul celalalt al Pamantului.
Experimentam culturi diferite, mancare diferita, un stil de viata asa “fridom and liberty” cum zice Bidi.
Si
eram tot prin calatorii mai apoi, prinsesem gustul: ba cu rucsacul prin Italia
in 2005, (m-am indragostit iremediabil de Italia, am decis atunci ca intre
Roma, Venetia, Pisa, si Florenta, aceasta din urma va ramane in sufletul meu cea
dintai), ba cu barca prin Thassos in 2007, ba cu trenul “subacvatic” la Paris in
2008, (cu aceleasi cruci cu limba sa ma duca Eurostarul la destinatie), ba cu
masina prin Zakytnhos in 2010, trai neneaca dupe cum urmeaza:
 |
| Chiar ca non puoi aspettare! Ca sa calatoresc, desigur. |
 |
| Mi-am luat de la gura pentru porumbei prin San Marco, Venetia |
 |
| da, pe atunci eram blonda, plictisita de roscat, am fost candva si neagra a la Morticia Adams |
 |
| Cred ca intr-o viata anterioara am fost pisica (a nu se citi CAT WOMAN), pur si simplu le iubesc |
 |
| Mi-am rasfatat papilele gustative experimentand chestii noi |
 |
| Thassos e de vis. Punct. |
 |
| ce va spuneam cu harta? Mai ales in limba greaca, da limba aia de am ratat iesirea de pe autostrada cat timp incercam sa descifrez EXODOS pe indicator! |
- Paris, 2008:
 |
| in gara in Paris cu vesnica harta, cred ca as putea totusi sa particip linistita la concursul Heineken, ca zau is Dropped, bine, nu la fel de dropped ca soacra-mea care atunci cand i-a cerut socru-meu cel ratacit prin Bulgaria harta Europei, ea i-a dat harta cu Muntii Apuseni... |
 |
| La Tour Eiffel a 300 metres, l-am gasit totusi |
- Zakynthos, 2010:
 |
| tot cu rucsacul in spate, da? |
 |
| Gerakas beach, formatiuni "lunare", deci pot sa spun ca am ajuns si pe Luna, aici pe Pamant |
 |
| Blue Caves |
 |
| Navaggio beach! |
 |
| Din nou un loc de vis, Navaggio beach |
Candva,
in acest timp, mi-a cazut in mana si cartea “Conversatii cu Dumnezeu” a lui
Donald Neale Walsch si am inceput si evolutia spirituala. Nu mi-a mai fost
FRICA de a ajunge sa ard in flacarile Iadului daca nu ma spovedesc sau nu imi
fac o mie de cruci programate. Si mi-am reamintit de linistea, pacea si de
experienta cu lumina aceea puternica simtite cand m-a calcat la 18 ani masina
si pluteam spre greener pastures. Si am inceput iar sa cred: de data asta in
mine ca parte din ceva mai mare si mai puternic care ne inconjoara.
Nu
a fost doar o calatorie care m-a schimbat. Au fost mai multe care au contribuit de fapt la una mare, asta de viata. M-a schimbat in bine aceasta “calatorie” de
viata pana acum? As zice ca da. Intr-adevar, nu imi mai gasesc locul,
apartenenta, radacinile (am emigrat iar in Uca in 2008 si re-emigrat inapoi la
Sibiu in 2011), dar ma simt mai puternica, mai descurcareata. Sunt si independenta?
Checked. Are fie-mea un model de incapatanare (sau cum zice tacsu “de a da din
coate sa se strecoare ca sa reuseasca asa ca oltenii”) cu de la ma-sa citire?
Oh, yes she does. (Calatoria de a deveni mama si a creste un pui de om a fost de departe cea mai life-changing din ultimii 2 ani, am
fost fortata sa invat ce este rabdarea in conditii “optime” de desfasurare a
activitatii de manager copil.)
Intre
timp, va recomand cu multa caldura sa va luati cu –cu!raj inima in dinti si sa
pasiti in afara zonei de confort in care poate va aflati, de ex: daca sunteti
absolventi de liceu si vreti sa dati la faculta, mergeti fratilor in alt oras,
plecati de la mama de acasa sau riscati sa deveniti niste putori egoiste cum am
fost eu in liceu, daca aveti 30 de ani + si stati tot la mama acasa,
get out of there now, ca de' nu, vorba lu’ mama, nu va mai ia nici Dr..ulea de
nevasta, daca va tot c..itzi daca sa plecati din tara sau nu, go for it! Nimic
nu se compara cu testarea limitelor personale in scopul devenirii mai
puternici, mai cu-cu!nostinte de viata, mai cu experienta, mai cu incredere in
sine.
Si,
ca sa incheiam o data, avand in vedere ca in continuare invart pentru Uca niste
bani de colo colo si ma uit toata ziua la neste grafice financiare, io zic ca,
as per below graph, a calatori fizic din punctul A in punctul B (cu calul,
trenul, masina, avionul) nu are nici o importanta si nici o relevanta daca acea
calatorie sufleteasca ce se desfasoara in paralel nu te ridica la o vibratie
spirituala inalta. Asa ca astept cu mult interes sa vad pe unde ma mai va purta
la vida loca. Am zis, am zis.
