Mukallita si tziganii gunoieri

Ma-ntrebam azi ce sa va mai scriu, ca asa mi-am propus, sa incerc in fiecare luni sa scriu ceva ca sa treaca biata zi mai usor. Nu-mi venea nimic in neuron. Dar am zis in gandul meu: “las’ ca sigur se intampla si azi ceva, doar le atrag, las Universul sa ma uimeasca.” Si prinsa cu munca am si uitat de blog.

Pana cand la usa noastra de la Baumax ma trezeste din nemurirea sufletului soneria cu lumina rosie “niii-no, niii-no”. Tiptil ma duc la usa pe parchetul scartzaitor si printr-o miscare rapida a capului bag ochiul in vizor (doar doar n-o vedea ala de suna ca nu mai e lumina in vizor si ca se uita cineva dinauntru). 

Dincolo, 2 neni cu un bronz genetic impecabil, unu’ mai tanar, altu’ mai batran. Unu’ cu o vesta reflectorizanta verde psihedelic, altu’ cu o vesta reflectorizanta portocalie ca la poza protv.ro de mai jos cu Romanii’ (pardon, Tziganii) au talent. Tulai si ce talent mai au. Stati ca va zic.

Fara sa deschid usa, intreb: “Da, ce doriti?”

Tanaru’: “Saru’mana, suntem baietii de la Gunoi, stiti am mai venit si de Pasti sa ne dati si noua ceva si nu v-am gasit acasa.” (Si mi-am adus aminte ca si barbatu-mio le deschisese baietilor de la Gunoi mai demult usa si le-a dat o sampanie din aia, la 8lei, recirculata pe la zile de nastere prin familie, de n-o deschide nici Drulea Spataru’ ca o tine sa o dea cadou mai departe. Asa ca am deschis si eu cu incredere!)

Io: “Da, spuneti?”

Tanaru’ parlamentar, tinea niste hartii de 10 lei in mana: “Suntem baietii de la Gunoi, prost platiti, dati-ne si noua acolo ceva, cat aveti, uitati, si ceilalti vecini ne-au dat”

Io, inchizand usa, caut rapid in portofel, (puteti voi ca oameni sa ghiciti ce urmeaza?), am pus mana atza pe-o hartie de 10 lei!

Io, deschizand putin usa, le-o dau, le urez o zi frumoasa, le arat cele 3 galeti de vopsea lavabila nefolosita ce zaceau la usa sa le ducem la gunoi de vreo cateva...zile: “uite, ce bine ca ati venit, ca nu am apucat sa cobor si io galetile astea grele la gunoi.”

Tacere si shoc electric pe astia 2.

Batranu’ isi revine primul si intr-o stare de ebrietate impecabila: “Laseati, ca vi le ducem noi.”

Io, multumesc, ala tanaru ca raia dupa ce le dai, doar stiti, “Da, asa, acum, pentru copiii nostri ceva dulce nu aveti?”

Inchide Mukallito usa, du-te si cauta de dulce in casa ca doar cum sa-i lasi pe copiii gunoierilor fara zahar in vene, constat ca nu aveam niica de niica ca mi le-a pus barba-mio sub embargou, asa ca le dau intr-o punga toate merele si 2 portocale gasite prin frigider.

Deschid iar usa: “Poftiti niste fructe, dulciuri nu avem.” Dupa care, imi aduc eu aminte de pe la scolile inalte din Londra ca comunicarea eficienta se invata cand stii sa vorbesti si cu lordu’ si cu maturatoru’ de pe strada si le zic astora: “Va multumesc ca ajutati cu gunoiul, aveti un job foarte important, ce ne-am face fara dumneavoastra.”

Tacere si shoc electric pe astia 2, Phase II.

Tanaru’, mai istet: “Da, da, ati vazut ca mereu luam la timp gunoiul, facem curat, sunteti multumita de serviciile noastre, nu?”

Si pleaca.

Io, tzantzosha ca un curcan cu gusha-mi pleznind ca ce fapta buna am facut, ii povestesc lu’ barba-mio pe Scaip cum o sa-mi dea mie Universul de 10 ori mai mult inapoi fapta mea cea buna drept rasplata, iar ca sa-mi sara si ochii din orbite de increzaciune ii scriu in germana mea impecabila:

“[10:32:09] Mukallita: Die Menschen von garbage sind zu unsere Haus gekommen.
[10:32:09] Mukallita: Sie sind zum Tur knock-knocken
[10:33:07] Mukallita: und Sie sagt : "wir sind die Menschen von den Garbage, und wann Sie haben ein bischen Geld oder Essen oder Susigkeiten fur unsere Kinder, bitte geben uns."
[10:33:24] Mukallita: "Sind Sie heureuse mit unsere Services?" au spus ei
[10:33:37] Mukallita: "wir taken the garbage on time"
[10:35:23] Mukallita: Ich habe 10 lei gegeben fur dieses Menschen (sie haben die Paint von unsere Tur caraten) und die Orangen und Apfeln in dem Kulshranck".

Raspunsul d-lui Mukallu’:

[10:36:20] asta am inteles eu/ tradus cu google
[10:36:21] “Oamenii de gunoi au venit la casa noastră.

[10:36:22] Trebuie să bat usa

[10:36:23] noi suntem oameni de gunoi, și atunci când aveți un pic de bani sau produse alimentare sau Susigkeiten pentru copiii noștri, vă rugăm să ne dea [10:36:24] Ești Heureuse cu serviciile noastre [10:36:25] am luat gunoi la timp” [10:36:27] “Am 10 de lei acordat pentru acest popor (au vopseaua din caraten nostru uși) și, de asemenea, de portocale și mere în Kulshranck.”

[10:37:59] scrie pe blog cum tre-au fraierit niste tigani cara n-au nici o treaba cu gunoiul, dacat ca poate cauta prin el uneori. aia de la gunoi crezi ca  au timp sa cutreiere ei prin cartiere. E mare tzeapa prin toate orasele.

In clipa aia ca intr-o scena din CSI Miami mi-a venit un flash back cu ce pantofi frumosi si curati, bleu si asa ca din piele intoarsa avea tanaru’ “gunoier”, dar ca sa nu recunosc ca-mi fasaisera margelele de curcan si sa am si ultimul cuvant:

[10:39:59] Mukallita: Da, ba’, da’ macar au carat in puii mei galetile de vopsea de nu le-ai dus TU din 2011 la gunoi de banii aia!”

THE END. A, da, si feritizi-va-ti de astia, ca poate io am scapat de ei ca i-am socat.
A, si ma gasiti acum si pe Fcbk https://www.facebook.com/Mukallita 

THE END 2.

Mukallita credit controller

De cand m-am intors din Londra la Sibiu m-a intrebat multa lume ce profesie am. Nu prea vroiam sa raspund, ma tot fofilam. Si asta pentru ca job-ul meu nu este unul de creativitate, nu lasa nimic in urma omenirii, nu voi ramane in analele istoriei datorita lui. De-asta ma si implic cu toata energia in campania mea de suflet “Copiii nostri, viitorul nostru! Implica-te!” prin http://asociatiapropediatria.ro/ pentru unicul Spital de Pediatrie din Sibiu, ca sa dau si eu ceva inapoi societatii, omenirii, Universului!

Am zis pana la urma ce sunt: Credit Controller. Huh? Ce inseamna aia? Pai, motamu’, zi-mi ce-i aia credit si zi-mi ce aia control si iti cam dai seama din prima. Credit e aia cand te duci doar cu buletinu’ la magazin si iesi 5 minute mai tarziu cu plasma teveul, cu calculatorul, cu masina noua, cu tzoale “de firma” (made in China) fara sa fi dat fizic un ban. Si control e aia cand ala care ti-a permis sa iesi tu din magazin cu toate elea pe datorie, te controleaza la cont sa vada daca iti platesti ratele la timp, iti colecteaza banii cand nu platesti la timp si te raporteaza la “listele negre” de rau platnic cand faci pe nebunu’ si nu mai ai cu ce plati.

“A, adica esti un fel de recuperator creante? Vii cu bata la usa sa ne iei de prin casa?” Sigur, sigur, cu bata vin sa va iau de prin casa, ca mai am eu cui revinde usureii vostri de Dragasani marca Lacoste.

Cand te gandesti ca am mai si facut 2 ani Icemeul (ICM Institute of Credit Management) in Londra ca sa ma invete aia cum sa dau mai bine cu bata in cap.

La cursuri ne povestea doamna profesoara cum un credit controller face analiza risc de creditare, decide limite de credit si termene de plata, urmareste platile primite in banca si le pune pe conturile firmelor si, desigur, colecteaza creantele. In realitate insa, analistul de credit se ocupa cu riscul si limitele de credit, restul le face colectorul. Da’ nu le face oricum, ci cu mare stil: prin comunicare eficienta ca cica o vanzare nu se cheama vanzare pana n-au intrat paraii-n banca. Corect!

No, in Uca imi merge bine treaba asta cu comunicarea eficienta, ca vorbesc la fel de mult si in engleza ca si-n romana. Cum au si un sistem juridic foarte bine pus la punct, nu imi este foarte greu sa recuperez la timp creantele:

Io: “Hello, hello. Hau du iu du? Mukallita Leekie Li here. Stiti, aveti o factura neplatita, emisa acum 31 de zile, termenul de plata e de 30 de zile de la data emiterii. WTF were you sinching?”

Englezu’: “I am terribly sorry, Mrs Machalita, could you please be ever so kind as to forgive me?” 

Io mai cu un “Hi, hi, sigur, sigur, da’ sa nu se mai intample”, ba cu un “va pot ajuta cu ceva?”, vede clientu’ ca esti de gasca, vorbesti politicos, zambesti la telefon (yeap, se aude cand zambesti la telefon, incercati) atunci plateste, vin banii mai repede in banca (cash flow ii zice la asta), sefu se bucura ca are cu ce plati salariile la angajati, aia se bucura ca au ce cheltui, magazinele si supermarket-urile se bucura ca pot comanda mai mult de la producatori si uite asa se-ntretine the credit cycle, roata financiara a creditului. Ca atunci cand n-am mai fost eu sa recuperez banii lumii la timp, sefu' nu a mai avut cu ce sa plateasca salariile, angajatii au intrat in panica ca vor deveni someri, nu au mai cheltuit, au tinut banii la ciorapul de lana maicuta batrana, sub saltea ca sa nu-i impoziteze Merkel si pe aia, magazinele si supermarket-urile nu au mai avut cu ce sa plateasca furnizorii, aia producatorii si uite-asa s-a oprit roata si a venit criza. Si americanii nu au mai avut cu ce sa mai tipareasca niste verzisori ca sa reporneasca roata ca n-au mai avut bani de cerneala si hartie speciala de imprimat bani.

De cand am inceput s-o rup si pe germana, am inceput sa colectez si pe Germania, la modul:

Imi suna telefonul: “Guten Tag, ich bin Frau Schmerkel, ich will gleich zahlen”.

Io: “Guten Tag, da ce vreti sa zahlen, ca nu e nimic depasit la termen de plata?”

FS: “Pai ich muss die Fakturen pe care urmati sa o ridicati azi zahlen.” Drept pentru care cum zahlen dansii inainte sa se ridice factura, e portofoliul curat bonbon.

He, da’ cand am recuperat insa din Londra creante de la clienti din Romania, o fo' la fel de bine cu comunicarea eficienta de tipul “romanul s-a nascut poet”:

Io: “Buna ziua, va sun de la firma din Londra la care aveti datorii.”

RCSNP (Romanul care s-a nascut poet): “Ce datorie, doamna, ca suntem in 2009, eu nu mi-am mai platit facturile din 2004.”

Io: “Pai despre alea este vorba, ca sa evitam transferul dosarului dumneavoastra la Departamentul Legal, va propun o esalonare de plata.”

RCSNP: “ha ha ha, ce legal, doamna, ma dati in judecata din Londra, pai pan-acuma ce-ati pazit? De ce nu m-ati sunat aici in Piatra Olt acum 5 ani? Ia circumscreti dumneavoastra datoria aia, ca stiu io ca dupa 5 ani se circumscrie daca nu am facut nici o plata”.

Io: “Da, se taie de pe lista de datorii daca nu ati facut nici o plata, dar se zice ca se prescrie datoria.”

Tot io incercand sa fac conversatie sa vad ce “hram” poarta: “Sunteti din Piatra Olt? Eu sunt din Slatina Olt.”

RCSNP: “aaaaa, pai de ce n-ati spus asa, vecina, ia ca va astept la o cafea la mine la firma cand mai treceti pe aici.”

Va este clar ca nu am recuperat nici un ban de la “vecinu’” ca stia omu’ ce stia, plus merea la cacialma, Drulea Spataru’ il dadea in judecata pe el din Londra la Piatra Olt pentru suma aia undeva sub £500 paundzi.

Cat despre credit, m-a ajutat Universul sa-mi platesc in proportie de 95% toate datoriile la banca. Fata de ce am avut, mai am o suma mica, mica cat o putza de furnica (“ce-i mai mica si mai mica decat putza de furnica/intrebarea nu ma sperie, este putza de bacterie” m-a invatat in tinerete prietenul meu Romicul) pe un card de credit. Tocmai cand ma pregateam sa achit si la ala ultimele doua ratzi, m-a consiliat financiar o doamna din Uca sa nu care cumva sa mi-l inchid. Ca daca vreau vreodata sa imprumut iar de la banca pentru imobiliare imi trebuie istoric de credit, sa se vada pe raportul de credit ca platesc minimul cerut, lunar, pana la data limita, ca sa apar ca bun platnic!

Asa ca vreau sa ies din cercul vicios al creditului (Cursa de Sobolan cum il numeste Robert Kiyosaki in “Tata sarac, tata bogat”, super carte recomandata de o prietena tare isteata, inca nu am terminat-o de citit), dar nu ma lasa consumerismul. Trebuie sa raman in continuare si eu un mic sobolan in cursa, sa imi pastrez creditul, sa platesc dobanzi incomensurabile la el, ca poate vreodata mi se trazneste si mie ca vreau usurei de Dragasani marca Lacoste...

Intre timp, ca sa nu uitam de cercul creditului, amestecam in mamaliga in sens circular, dupe cum urmeaza in nursery rhyme-ul pentru copii (trebuie educati din timp despre credite, nu?). Sper ca acum ati inteles cu ce ma ocup: dau cu bata. In balta.

Mukallita in mini vacanta de Pasti

Hristos a inviat! Si va rog sa nu-mi raspundeti cu “l-ai vazut tu” sau “i-ai luat pulsul” ca ma enervez. Cine nu stie sa aprecieze semnificatia mortii lui Iisus mai bine sa tace ca filozof se face.

No, acestea fiind zise ma dusei in mini vacanta. Pentru 3 zile. Inarmata cu macho-men-ul meu sibian si duda noastra londoneza, aia cu “a mia, a mia”. Plecat cu toata casa dupa noi, pe categorii: in geamantanul mare dormitorul, jucariile si cartile fie-mii, in rucsacul mic pijamalele mele si periuta de dinti a lu’ tasu, iar in papornita Luis Vuitton ce a mai ramas in bucatarie, inclusiv prazul, desigur. Of course my horse with no remorse cum zicea profa’ de engleza.

Destinatia: Salina Ocnele Mari, Ramnicu Valcea. Scopul? Sa ia fie-mea 2 zile de aer salin sa scape de tusea uscata ce o chinuia de cateva nopti. Cazare? La “Casa din Deal” Ocnele Mari. Liniste, gradina generoasa cum se lauda proprietareasa bucuresteanca, tobogane pentru copii si lada de nisip, DAR absolut non-child friendly pe interior. Atractia cashii: scara “interioara” = scara abrupta de urcat in pod, nu in mansarda, de nu imi incapea piciorul decat de-a lungul pe treptele inguste, multe la numar. Chiar i-am zis lu’ barbatu-mio, “ma bucur ca ai gasit TU cazarea asta, toata viata mi-am dorit sa merg in concediu sa imi rup gatul pe scarile pe care urcam in patulul lu’ mamaie Sabina la Bechet ca sa iau porumbul si sa dau graunte la gaini!” Pe langa asta, nu erau portite de oprire acces copii pe scara. Nu mai vorbim despre lipsa protectii prize, era fie-mea tot cu degetele prin gauri!

Ei, in prima zi, am intrat la Salina, am mers cu “budu” (autobuzul) pana acolo, in subteran. Ne-a placut. “Not to fall on my back” cum zice “Bidi”, un prieten, dar nici sa ne plangem. A fost frumos la biserica unde am aprins multe “ade” (arde=focul=lumanarea) si unde a urlat fie-mea cu spume ca a atins un inger-statuie caruia i-a cazut imediat capul de pe umeri. Erau 3 locuri de joaca (sfat: luati-va-tzi haine nashpa la salina, alea bune se ...sareaza pana devin albe), restaurant, teren de fotbal, teren de tenis, spatiu tenis de masa, mese biliard, leagane peste tot. Doar 1ora jumate am stat la recomandarea pediatrului “nostru” (da, Gabi Gradinariu = “Baghi” la fie-mea), ca la 1an si 9 luni e de ajuns. Medicul de familie ne-a avertizat ca pana la 3 ani nici nu se intra cu copilul in salina, ca il rascoleste. Trebuie sa recunosc ca ne-am intors dupa 3 zile cu muci verzi, nas infundat cu narile lipite chiar, tuse si mai accentuata, “scaun” moale, dar cica dupa rascolirea asta va fi bine...Inca mai astept binele.

In schimb mie, la ce dureri in gat am avut, Tulai Doamnie ca mi-a pierit si vocea (cel mai nasol blestem pentru un oltean), mi-a prins foarte bine sugestia de terapie cu sare gema gasita la intrare in salina: gargara de 2-3 ori pe zi cu sare gema dizolvata intr-un pahar cu apa calda, la care am adaugat cateva picaturi de tinctura de propolis si ulei esential tea tree, cum am citit la Cristela Georgescu pe blog . Cam greu de gasit sarea gema prin salina, ca era numai putina pe niste pietroaie mari de vanzare cu 1 leu. Sa nu credeti ca nu am incercat (fara succes, banii nu cumpara orice, sa stiti, nici macar sarea gema!) sa cumpar sacii cu sare gema expusi pentru decor la intrare, ca doar erau terapii acolo pentru de toate, vezi poza de mai sus: amigdale inflamate, nas infundat, dureri in gat, calculi renali, ulceratii pe piele, arsuri de gradul I si II, gingivita, raceala si gripa, oboseala, eczema uscata, caderea masiva a parului, anexita, metroanexita.

Tot in prima zi a venit de la Slatina sora-mea cu macho-men-ul ei din dotare si cu cainele lor de 5 luni, un chow chow pe nume Pufulete! Am stat in gradina la soare, la gratar. Vegetarian (usturoiul) si ilegal cu mici cu bicarbonat barossani (sic!). Duda noastra in fundu’ gol si desculta prin iarba la soare, Pampers free. Anunt disperat al fetitei de 5ani jumate cazata si ea in casa cu parintii: “Doamnaaaa, aia mica a calcat in caca de caine!”. Repede, precipitat, imi ridic duda din mega rahatul de sub talpa doar ca sa constat ca era de fapt al ei. “Deci, nu e pregatita pentru eliberare definitiva din Pampers, mai asteptam pana la 2 ani”. Dar tot in fundul gol am lasat-o apoi, doar cu un body cu capse pe ea, sa se bucure de freedom & liberty.

De 2 ori am incercat sa spal vasele si ca un facut nu s-a putut! Prima data ca a dorit mimoza pudica (masa lu’ fata de 5 ani, bietul copil al carui parinti ii dadeau instructiuni racnite de tipul mama “hais” si tata “cea”, vai si ce copil nesuferit mai era) sa isi spele rosiile si capsunele si mi-a lasat mie toate frunzele claie peste gramada in chiuveta. A doua oara ca s-a auzit mare larma afara, galagie, “ajutor!”, dupa care a intrat barbatu-mio in casa cu fie-mea plina de cacat pana la gat, zdropshit in body dupa ce se daduse cu el cu tot pe topoganul pe care a lasat si o dara maro perfecta ce s-a uscat la soare ca nu a vazut-o chipurile nimeni pana sa ajung eu sa o spal: “Vezi ca s-o cacat”. Mesaj ardelenesc eficient: scurt si la obiect.

A doua zi, ne-am trezit si noi cum se trezeste lumea in concediu, la odihna si relaxare: la 6:30AM cu “mami, papa?” in creier. Eu, in stare de lesin, curgandu-mi din gura de oboseala: “Du-te la tacto.” Fie-mea: “Nu mami. Pathe? (lapte)”. Da-te, Mukallito, jos din pod cu copilu’ in brate, da-i sa manance, imbraca-l (cu Pampers!) si scoate-l la joaca la lada cu nisip. Acolo, in varful unui castel, un cacat mare de matza. Cica daca ai 3 experiente cu cacat una dupa alta, poti sa joci la lotto! La noi nimic, probabil ca trebuia sa fie rahatul fie doar uman, fie doar animal, nu si si. Cand s-a mai trezit si d-ra Goe de 5ani jumate sa ne zica impecabil poezia ma-sii “va rog nu mai faceti galagie ca va aud din camera si nu pot sa dorm” l-am luat pe Dilu’ meu pe sus, na’ hida in masina si hi si-om mere in Valcea. Am ajuns si la Cozia, un loc foarte special pentru noi, unde am mai aprins niste “ade, ade” si l-am pupat pe “bebe?” Iisus la mami lui in brate.

Seara, tipic mie, ca doar le atrag, nu am inchis bine robinetul tip bila din baia de la parter si s-au dus pe apa Oltului 220l apa calda din boiler (in realitate 120l), ne-a mai si certat bucuresteanca la telefon ca m-a mancat pe mine in cur sa fiu onesta cum sunt eu de obicei (in loc sa-l ascult pe barbatu-mio si sa dau vina pe mimoza pudica) si ne-am mai si culcat toti nespalati, cu sare pe piele! Dar era sare gema, da?

A treia zi am mers la Slatina sa ingropam securea cu neamurile certate din Oltenia (in caz ca nu stiati noi oltenii nu suntem doar vorbareti tare, suntem si certareti si ranchiunosi de moarte!). Am bagat bine la matz oua, droabe, sarmale, fripturi si toarte diplomate. La biserica era inchis. Duminica. Numai popa sa nu fii! Ne-am intalnit apoi in parc si seara la terasa cu good old friends.

A patra zi am stat pe drumuri inapoi la Sibiu, am ajuns acasa extenuati (needless to say ca fie-mea – de obicei constipata- se cacase iar pana la mijlocul spatelui). Bagajele sunt inca nedesfacute, tema la germana nu mi-am facut-o (ca doar stau sa scriu mucalisme in Oltish pe blog), la munca m-am fofilat si am lucrat noaptea.

Morala: Drulea Spataru’ mai pleaca pentru 3 zile in concediu cu toata casa in spinare! Stai sa vedeti ca in 21 iunie plecam pentru 7 zile in Grecia, in Halkidiki, cred ca inchiriem un Tir.

Copiii engleji din Uca land

Gata. M-am intors la Sibiu. Dupa 3 zile de biznis in Londra au urmat 2 de plejar, in Reigate, Surrey, the posh “Green Belt” of London.

In incercarea noastra de parinti de ‘pil de 1an si 8 luni de a decide in care tara (Ro sau Uca) va avea mai mult de castigat dezvoltarea psiho-socio-educationala (v-am spart) armonioasa a copilului nostru, am plecat in recunoastere pe teren, la mamalor. Iar. Doar am lucrat cu copiii engleji acum 10 ani pentru 2 ani, doar am locuit in Uca 5 ani jumate, stiam cum e. Baby industry. Asa ca m-a luat prietena mea (rasa British White long hair), mama unei fetite de 4ani si 8 luni si a unui baiat de 2 ani, pe la cloaca satului sa imi arate cum se joaca pe la ei.

Am condus fetita la scoala (pre-school Year1=grupa 0 la noi), ditamai locul de joaca afara, verdeata, casute din lemn, casute din plastic, lazi cu nisip, clasa cu mese mici, patrate sau rotunde, mocheta viu colorata pe jos, cutii multe cu acuarele, culori, foi pentru decupat, instrumente muzicale, litere mari pe pereti, poze viu colorate, Liliput land in nuante de curcubeu (am facut pe furis prima poza). Cand a iesit de la scoala (N.B. salile inchise, iar la poarta paznic pentru securitate) am dus-o la balet.

Intre scoala si balet ne-am dus cu baietelul la playgroup (grup de joaca). Pentru £1.50 de familie, am primit cafea, ceai si biscuiti si 1 ora de joaca cu toate jucariile din dotare ale grupului: mini bucatarii, cutii cu nisip, mese cu plastilina, mese de pictura, masini, trotinete, pre-mergatoare, stat in cerc (as per poza #2) si cantat nursery rhymes si mamele si copiii.

La cresa (nursery) nu-l poate duce inca pentru ca ar costa +/- £1,000 pe luna intre 0 si 3 ani (ca si-n Londra, ca si-n majoritatea celorlate zone unde cresele te costa cam la fel). Ca de la 3 ani face cinste Guvernu’ cu 15 ore pe saptamana de cresa gratis, restul le platesti pana “ajungi” la grupa 0 la 4.6 - 5ani. Da’ de banii aia primesti ZILNIC fisa de dezvoltare individuala pentru copil, in care se inregistreaza ce-ti mai invata copilul in functie de nivelul de dezvoltare corespunzator. Drept pentru care nu s-a mai intors la servici, si-a pornit propria afacere si e toata ziua cu el pe la playgroups. Ori gratis, ori la £1.50-£2.50 intrarea.

Cum afla de aceste playgroups? Din revistele gratuite gen Family Grapevine sau Families. Le-am luat la rasfoit si sa ma apuce plansul cand ma gandesc ce ii ofer copilului nostru in Sibiu, fata de ce e pe la engleji (ocazie cu care va dau si idei de afaceri – ca io plec - pe super nisa, DESCHIDETI-VA-TZI o data pravalii pentru copii! Si firma de babysitting!): Jingle Ring Baby & Toddler Music, Teddies Play Group, Stay & Play: Messy Time for Under 3’s, Weekday Dads, DADS Inc., Mums, bumps & babies, Tea & Toys, Activ Tots, Rhymetime for preschoolers.  

Pe langa astea ieftine, vin si alea scumpe, la £5 intrarea pe ora, gen faimosul Tiny Talk – Baby Signing (limbajul micutilor prin semne) in care copiii sunt adusi de la 2-3luni (mamele cunosc toate importanta socializarii timpurii a copilului) pana cand ii tine portofelul pe parinti, pentru ca aici comunicarea se invata prin limbajul semnelor si muzica. De ce? Pentru ca za little human invata mai intai semnul pentru un anumit obiect, lucru, iar mai tarziu cand incepe sa vorbeasca va comunica mult mai repede si mai bine stiind cuvantul asociat semnului. Nu mai vorbim de Baby & Toddler Swimming (Water babies, Aqua babies, Aqua Tots), Dance and Theatre, Language classes, Montessori Schools & Nurseries, Out and About (Adventure camps, Fit for Sport, Farm Market, Poney & Horseriding, Easter Egg hunt, LEGO Build and Exhibition, Music & Drama festival) etc. ca sa nu va mai plictisesc.

Nu mai vorbesc despre comunitatea multinationala de mame: super friendly, saritor-ajutatoare, zambitoare, never agresive, rar barfitoare, dar never desfiintatoare de alte mame, rar ingamfate, dar never tzantzose inventatoare de cozi la prune. Total dezinteresate pe forumuri de culoarea cacatului din Pampers si de acord cu cat de nenatural si afectator de psihic pentru copil este sa nu rupi cordonul ombilical de copil si sa-l mai si alaptezi pana la 43 de ani. Pe el, pe copil (vezi aici super funny scene din serialul Bitty din Little Britain http://www.youtube.com/watch?v=2-w_tQSbkFA).

Si foooooarte relaxate (sa fiu sincera nici ca ele, da’ nici ca la noi in Crizalia cu capitala la Sufocalia, unde am si eu rezidenta, recunosc). Copiii lor la playgroup erau cu mucii verzi pana-n brau (le-au sarit ochii din orbite cand le-am povestit de Batista Sugarului si aspiratorul), cu ochii lipiti de secretii galbene (le-am dat pe spate cu ceaiu’ de musetel cu care ma repara bunica), cu tusea in pieptul dezgolit (le-am nenorocit cu reteta de sirop de tuse din ceapa si nuci in coaja), in tricou la 15C (io cu paltonu’ si esarfa’ la gat), fara caciula si fara 5 straturi de tzoale pe ei ca ceapa in 5 foi. Copiii engleji nu au voie sa vada pediatrul decat daca medicul de familie considera ca este absolut necesar (o sa-mi lipseasca enorm vizita la domiciliu a pediatrului fie-mii, Gabi Gradinariu, dar o sa am minute internationale sa il sun!). Iar la locul de joaca pe copiii engleji ii lasau mamele in plata Domnului sa se joace singuri si sa se bata pe jucarii, dar cam sareau in schema sa-si ridice odraslele de jos cand faceau otzar de buf, crizatele naibii.

Ce sa mai zicem de sistemul de childminding (child=copil, mind=a avea grija, traduc ca poate citesc asta si mama si soacra-mea care nu misca un deget sa ma ajute cu cresterea copilului): ai de ales intre au-pair (cel mai ieftin, ca sta cu tine in casa, ii dai cazare si masa si bani de buzunar si iti ingrijeste copilul si face si curatenie!), childminder (£2-£3.50 pe ora=£16-£30 pe zi sau £500-£650 pe luna), nursery (£850-£1,100 pe luna), babysitters ocazional (£7.5 - £10 pe ora sau £5 pe ora cand stau mai multe ore si e si noapte si doarme copilul si nu fac nimic cu el, dar de banii aia se joaca cu copilul, ii dau sa manance cina, il spala, ii citesc povestea de noapte buna, iti aranjeaza si jucariile la loc si spala si biberonul de lapte!).

La capitolul mancare stau tot relaxat. In afara de cateva grasane care dadeau copiilor sa manance crisps (chips-uri la noi) si ciocolata wizaut nambar, wizaut nambar, in rest erau la pranz, la pachetzele, sendvisuri cu cascaval, un mar sau o banana si iaurturi, iar la cina orez fiert cu chilli con carne, supa, paste bolognese cu salata cu cherry tomatoes, carne facuta la cuptor sau gratar etc. Nu stiu ele ce e aia ciorba si mamaliga cu branza si ou, dar se descurca. Intre mic dejun (always cereale cu lapte) si pranz nu este gustare ca sa-si manance astia mici pranzul. Apoi dorm. La trezire un fruct. Iar cina e cina, papa consistent. Dupa care vine baia (parul ramane ud, se usuca natural), patrularea prin casa desculti inclusiv pe gresie, chiar nu patesc nimic, am testat pe fie-mea, urmata de nani sanatos devreme, la7 – 8pm, nu ca fie-mea la 9:00-9:30pm for fuck’s sake!

Asa ca, very well, nu o sa fim model local social de succes sa avem casa cu gradina in Selimbar si afacere de succes de condus, dar o sa ne-ncercam norocul in SE Uca, in Essex, la 45 de minute cu trenul de zona 1 a Londrei, ca sa se bucure si ‘pilu nostru de greener pastures. Si balet.

Za end ca de azi am iar biznis.

Doamna Prazi la Londra

Am plecat luni la Londra pentru 6 zile cu biznis si placeri la amestec pick’n’mix. Am pisat ochii dupa fie-mea la plecare, ce ma fac eu 6 zile fara ea. O data vazuta cu cafeaua si paharu’ de vin rosu in mana dincolo de nori, m-a lovit realitatea crunta: urma sa dorm! 4 nopti la rand! Intregi! De 2 ani nu mai avusesem luxu’ asta!

Asa ca, imediat cum am ajuns la hotel Premier Inn din Old Street la 22:00 ora Uca (24:00 la noi), cu £25 – 135lei bilet autobuz Greenline aeroport Luton – Londra dus intors vs 8lei-£1.50 dus intors autobuzu’ 737 de la Victoria la Otopeni + £10-53lei top up Oyster card la metrou = £2.70-14.31lei/1 calatorie vs 2 calatorii Metrorex la 4lei £0.75, cu ochii picati in calcaie de extenuare, plecata de la 4:00 din Sibiu, am facut rapid un dus oparit si m-am bagat in pat. Si am dormit in stare de lesin de mi-a curs din gura. Pana la 5:00 ora Ucii, 7:00 ora Romaniei setata dupa ceasu’ fie-mii.

Dimineata All you can eat breakfast, am mancat acolo finutz pita prajita scaldata in unt fara numar si miere cu kilu’, croissant, suce, cafele, mai putin carnati si oua prajite cu porridge ca domnu’ de la masa vecina. Ajunsa la birou la 8:20am. Io si gainile lu’ bunica-mea de la Bechet! Cunoscut colegii de munca, mua-mua, pusi, flori, ciocolatzi Milka la kil din Duty Free si Eugenia (Iuginia, da?) cu rom (cele mai populare!).

Team building la lunch, colega mea din Jamaica cu din alea cu “How’s the weather in Poland?”, eu zambind “How the fuck should I know, I’m from Romania?”, discutii aprinse despre Britain’s Got Talent (io ce draku sa comunic pe tema asta), comenzi de salate (ele, ca io cu BLT BaconLettuceTomato si cartofi prajiti) si lemonade (=Sprite! SAU apa minerala cu lime si gheata), conference call-uri, training-uri, mai niste ciocolata Milka cu popcorn, mai niste cafea instant datatoare de tahicardie, ui’ ashe se termina si ziua 1 de munca.

Si o luai frumos la picior ratacit nostalgic pe strazile Londrei.

“Helou, helou. Hau ar iu, mi diar leidi, Doamna Londra?”

“Good evening, Mrs. Prazi (n.a. Preizi, da?), ce va aduce pe la noi?”

“Ma gandeam sa va vand niste praz, ca nici pe la voi nu stati prea bine cu soarele, Vitamina D, culturile de praz, Vitamina C. Cam ca aia din Transilvania la care vindem noi marfa la supra-saturatie, pe bani multi. D-apai cand ma uit la Oztamisa cea frumos curgatoare, cand simt pulsul vibrant al amestecului multicultural din oala clocotinda (n.a. “multicultural melting pot”!), cand ma simt ca furnica, intimidata sub talpa Tower Bridge-ului, cand ma doare gatul uitandu-ma in sus la Shard-ul (ciob) tau din ochiul meu, ma razgandesc. Cu tine nu ma pot purta ca in Prazilia. Nu meriti. Te-am urat, te-am criticat, te-am desfiintat si redus la tacere cat te-am avut aproape zi de zi timp de 3ani, dar, acum ca te-am pierdut, sa stii ca mi-a fost dor de tine.”

“Esti din Brasil?”

Io, oftand, dupa ce o dadusem acolo cu prazu’ si sentimentalismele: “Nici nu mai stiu, ca azi am fost ba din Poland, ba cu French accent, ba cu Russian accent, acu’ din Brasil. In engleza tinutul meu se cheama Leekonia. E in Romania. Ca si Transilvania.”

“Oh, you’re from Romania.” Io  mor cand ii aud p-astia cu OH! WTF inseamna Ou?

“Da, Romania, ca ne-au cucerit si civilizat THE Romans. Ca si pe tine, dealtfel, Mrs Londinia. Spune-mi, asa, intre noi fetele fie vorba, ridici anul asta restrictiile de munca pentru romani? Macar pentru astia amarati, vai de mama lor, daca pentru aia cu Hai Li Schild nu se poate.”

“Nope. Ma mai gandesc. Ca poate ne invadati la cules de praz pe motiv de azil politic ca va asupresc aia din Transilvania.”

TO BE CONTINUED. Poate.Mai intai sa ma satur de somn. Ca sunt si-n concediu.

Prima de la Stat 25% in tzepe si ciulini

Pentru cei ce ma cunosc sunt paranoia in persoana. Cred in teoria conspiratiei. Si in francmasoni. Si intr-un evreu care conduce lumea financiara. Si in cum noi, gloata, ii cadem astuia in plasa ca orbetzii. Ca orb trebuie sa fii ca sa vezi prin transparenta serviciilor bancare, dupe cum urmeaza:

Am sunat vineri la Call Center BPL (n.a. Banca P***i Lataretze):

Ea: “Buna ziua, sunt Drulina Spataru, cu ce va pot ajuta?”

Io: “Buna ziua, sunt Doamna Prazi Mukalescu. Pe 08 aprilie 2013 (2013!) mi-ati emis un extras de cont la produsul “25% prima de stat” pentru anul 2012. Scrie ca in decembrie 2012 mi-ati virat 5%. Din cei 250 EUR promisi ca prima pentru 2011 (2011!). Aia care va sa zica e 12.05 EUR. Si pe extras scrie 48 lei. Dedesubt scrie ca mi i-ati si luat pentru comision administrare cont. No, mai scrie la susbsol ca in 2013 mi-ati virat inca 95% din prima de la stat pe 2011. Cat inseamna aia in RON, ce curs valutar ati impus pe 2013, ca pe 2013 primesc extrasul in aprilie 2014?”

Ea: “Pentru a afla aceasta informasie, va trebui sa va prezentati la o sucursala BCR si sa cereti un extras de cont.”

Io: “Neah-ha-ha-ha, nu ma mai pacaliti, m-ati mai trimis si mi-au dat o foaie cu soldul total, nu detaliat. Daca vreau sa reziliez contractul la ce pedeapsa sa ma astept?”

Ea: “Daca doliti lezilielea contlactului veti pielde plima de la stat pe langa 1% din valoalea cleditului contlactat” (cled ca fata avea un defect de volbile, ela defecta).

Io: “Adica am asteptat 2 ani sa-mi virati 12EUR din cei 250EUR promisi pentru 2011 (2011!), am pierdut si dobanda la capitalizare, mi-ati luat 560RON deschidere de cont la deschidere si imi mai luati inca 1% din valoarea creditului contractat si pierd si prima pe 2011 pe care v-ati chinuit atata sa mi-o virati.”

Ea: “Nu ati pieldut foalte multa dobanda, maxim tlei zeci de LONi”

Io, in gand “Reai a raku tu de rapandula, aia erau banii mei de limonada pe 3 zile!”

Io, zambind: “Domnisoara, dar de ce va ia atat sa virati banii, mie cand mi s-a vandut produsul mi s-a spus ca in primavara lui 2012 (2012!) sigur imi intra cei 250 EUR pe 2011. 250 EUR care sunt 25% din nimic! Ca poti sa depui 10,000EUR si tot 250EUR primesti prima. In anul 2 de depunere poti sa mai depui 10,000EUR si tot 250 EUR primesti.”

Ea: “pai confolm legii XXL/914 toamna, stipulata (n.a. stii, pulata) si in contlactul semnat de dumneavoasta Statul nu se obliga sa vileze banii intl-o anumita pelioada stlicta de timp.”

Io, in gand “Haaa, ce tale, ne-a footoot oliginal Statul cu ochii impaienjeniti de $$ $$ cand au vazut sclis pe leclame la ghiseie 25% plima de la stat!”

Io, zambind: “Bine, revenind, ce suma in Lei mi-ati virat pentru 95% acum in 2013?”

Ea: “Pai nu sclie aceasta infolmatie pe extlasul plimit?”

Io: “Nu va suparati, dumneavoastra nu intelegeti romaneste? Vreau sa vorbesc cu sefa dumneavoastra, ACUM!”

Ea: “Imediat.”

Si m-a pus vita pe hold. Si am stat muuuu –lt pana mi-am adus aminte ca sun de pe mobil si-am inchis.

Ca aia era si ideea. Sa-nchid! S-o las asa, sa fie bine sa nu fie lau. Ca si bastarzii aia din Uca. Suni la banca nervos ca ti-au mai taxat £12 ca ai intarziat cu plata cardului de credit 2 ore dupa miezul noptii. Inveti sa numeri pana la 100 apasand toate tastele telefonului in combinatii ca sa vorbesti cu un “operator”, stai pe hold si te relaxezi pe tot Fur Elise-ul integral si de la capat, si in final iti raspunde din curu’ Bangalore-ului unu’ cu o engleza impecabila: “mulian tubacu garli garli garli, mai neim iz Vankatarmanishupigoru, hau chenai help iu?”

Si ramai prost. Cu cine dracu’ sa te certi pt £12? Cu indianu’ sau cu defecta?

Si-nchizi.

Eva si depresia postnatala

Va mai aduceti aminte de Eva din episodul anterior, nu? Ei bine manca ea iar un mar in fata televizorului. La “Romanii au talent”. Ionatan. Din portia de 5 vegetabile sau fructe recomandate pe zi. Si dintr-o data, apare din cutia neagra Momo cu manechinul Eva (sic!) http://www.youtube.com/watch?v=hKPshl-6LSU UNINVENTED THEATRE and ZERO GRAVITY DANCE. Eva, manechinul adus la viata de 4 dansatori. Pe melodia lu’ Headstrong ft. Stine Grove - Tears http://www.youtube.com/watch?v=m7NS9guFjSE.

Gata, le ascultaratzi? No, bun.

Si se pune Eva noastra pe-un bocit, Tulai Doamne! Initial debutat cu za buza feis (fata cu buza lasata si tremuranda). Decurs apoi cu suspine. Culminat cu lacrimi shiroaie. Se uita macho men-ul ei de Sibiu la ea cu cruci de Doamne, fereste si apara! “Esti nebuna!”. “Sunt sensibila ! Si daca mai scoti un cuvant al dracu’ care nu te strange de gat si-ti da la gioale!” Sibiul in drum spre calendar: “Auzi, tie trebuie sa-ti vina ceva?” “Pan-aici ti-a fost!” (si m-am inarmat pana-n dinti cu prazul din dotare si da-i!).

No, in toiul noptii, 3AM, cu ochii in tavan, statea Eva si se gandea: “Doamne, ce-o fi cu mine? Ce-o fi fost in marul ala? Sigur nu Cunoastere, ca nu cunosc ce mi se intampla. Suntem in 03 aprilie 2013. Am nascut in 13 august 2011 (n.a. Eva era imortala ca Duncana MacLoada, nascuse tot leaganul omenirii si inca nu se oprea). Copilu’ acum e mare, nu se mai trezeste decat 1 data de 2 ori pe noapte (cat sa-mi f..a mie meciul ca nu ma mai pot culca la loc), ce-o fi? Imi sare tzandara din orice. Simt ca ma ia cu val de caldura. Sau transpir de put cum am iesit din dus. Imi bate inima tare cand ma enervez. Zau ca imi vine sa-l omor p-ala cateodata atunci cand nu-s ca matza in calduri. Nu am rabdare. Vorbesc pana nu mai am aer. Zgaltzai patutul dusmancei doar doar tace din melitza aia cu care ma intrece!”

Ei bine, si cum statea ea asa a inceput sa i se deruleze prin fata filmul vietii din ultimii 3 ani: o sarcina usoara (din aia din filme “sarcina e cea mai frumoasa perioada din viata ta” - Hai, zi sa mori tu!), de-aia de stat in picioare 41 de saptamani (ce rahat mananca aia cu 9 luni!) pe metrou’ din Londra (de nu se ridica nici un pulifrici,-frica pe motiv ca “nu esti bolnava, esti doar gravida” – Come on, say you die, you!), o nastere mirobolanta naturala (cu epidurala obtinuta in ziua 3 de travaliu cu amenintari de criza epileptica, ca astia in Uca nu fac cezariana si nici cu epidurala nu se-nghesuie ca cica “corpul tau e construit pentru asta” – Come on, you, are you dead yet?!?) de fetita de 4.2kg patruchiledouasute (ca cu 4 zile inainte la ecografie estimarea fusese 3.6kgs), o lipsa de somn crunta si acuta sondata cu plansete de “ia-ma, Doamne, vreau sa mooorrrr! Numa’ un pic cat sa dorm cateva zile si apoi sa ma trezesti!”, mastita, candida, colici, constipatie, zbor cu copilu’ de 7 saptamani din Londra la Bucuresti (da, da, v-am povestit, atunci cand mi s-au umplut biberoanele cu lapte in sala de asteptare si cand am scos tetina din sutien sa alaptez pruncu’ la decolarea avionului ca sa suga sa nu i se infunde urechile a tzashnit seva vietii pe hublou’ lu’ British Airways), traftir cu cochilu’ mic prin Romania pe la sora, mama, bunica, soacra, mutat la Sibiu, renovat apartament in reprize de colici, scoatere totala de unghii incarnate (sub anestezie) la picioare, fenolizare unghii incarnate la Bucuresti si plecat la mare etc.

Oftand Eva: “yeap. Cred ca au innebunit salcamii. Sau dusmanii ca i-am zapacit cu banii. Loca. Malada a la teta. Cucu! Crazy. Hormonii, trazni-i-ar p...a, are dreptate saracu’ barbatu-mio care doarme separat in camera lui din aprilie 2011 pe motiv ca e programator si creierul lui obosit are nevoie de liniste. Ata ete. Ma duc pana la el sa-mi cer scuze pentru capul crapat cu prazul mai devreme.”

4AM. Eva, intrand val vartej pe usa lu’ olaolaie, macho men, aprinzand lumina, catre asta care-si acoperise fata cu mainile: “Gata, stiu ce e cu mine: am depresie postnatala. Sa dea dracu’ sa mai comentezi vreodata ceva!”