Umilinta gradinitelor private din Sibiu

Astazi, 17 septembrie 2013 a fost o zi trista pentru Mukallita: i-a pierit simtul umorului. De fapt, am plans cu spume. Da, io, ditamai femeia care implineste saptamana viitoare 34 de ani. Dar, stiti si voi cum e cand devii din om neom atunci cand binele copilului tau este amenintat. Si pe banii tai. Si pe bani multi.

Da, vorbim despre umilinta pe care am indurat-o cu gradinitile private din Sibiu, din toamna lui 2012 si pana in prezent. Doamne, ajuta-ne, sa fie a 4-a gradinita aleasa acum ultima!

“De ce ai ales privat?” ma puteti intreba si am incheia rapid povestea. Pai, din mai multe motive: avea 11 luni fetita mea in vara 2012 cand am dus-o prima data la “gradi” in regim de cresa, grupa sugari. Ratasem perioada depunerilor de dosare la stat, prietene de-ale mele mi-au marturisit stat la cozi peste noapte ca nu aveau “pile” sa bage direct dosarul si copilul, eu nici atat, fiind neangajata nu aveam adeverinta care se confirme intoarcerea la munca a mamei. In plus, am zis, lasa ca la privat sunt mai putini copii inscrisi si primeste bebelusul meu mai multa atentie si poate, proportional, prinde si mai putine viroze si infectii.

Noroc bun ca in iulie 2012 a stat fie-mea 4 zile in “gradi” si apoi cu o viroza respiratorie ticaloasa 4 saptamani acasa. Nu am mai dus-o inapoi, erau 30 de copii inscrisi, am zis caut ceva cu mai putini. Noroc ca a fost directoarea draguta si mi-a dat banii inapoi. De fapt, acum, tot la ea ma si intorc cu fie-mea, in speranta de mai bine.

Si, in septembrie 2012, la 1an si 1luna am gasit o cresa din zona Parc Sub Arini cu 12 copii inscrisi la momentul respectiv. Directoarea consateanca de-a mea din Sud, educatoarele tinere si dragute, fie-mea nici nu s-a uitat in urma dupa mine in prima zi la program scurt, banii (sub 500lei atunci) mai putini ca la prima alegere. Am zis ca am dat lovitura!

Am avut initiativa sa creez pe Feis un grup secret si inchis si francmasonic al parintilor de la respectiva cresa, numai ca sa am socul sa aflu din postarile de pe el, la scurt timp de la inscriere, ca 5 copii (cu fie-mea la pachet), erau acasa si vomau cu jet. Una dintre mame a ajuns cu copilul pe perfuzii la spital. Mancasera astia mici, toti sub 2 ani, musaca la pranz. MU-SA-CA! Da, da, aia cu carne tocata si ou si parca si smantana daca nu ma insel, ca sa-mi fie rusine, am citit pe meniu inainte, dar nu am stiut din ce e facuta in zona asta, ca mama o facea cu multe legume, la cuptor.

Cheama pediatrul acasa (sa-i dea Dumnezeu sanatate lu’ Gabi Gradinariu, o sa scriu si despre el in curand), cumpara solutii de hidratare, probiotice, da-i copilului apa sa bea cu seringa cu picatura (ca la perfuzie cum m-a invatat Gabi) ca sa nu vomite tot din stomac, da-i numai apa din orez fiert. In conditiile in care v-am mai povestit ca am citit ca 70% din celulele sistemului imunitar se gasesc in stomac si intestin, cele 5 zile petrecute de fie-mea cu debut voma cu jet si apoi diaree fara numar, au fost grave pentru sanatatea ei.

Cand am sunat-o pe directoare vinerea sa o intreb fumegand cine dracu’ le face meniul pentru copii si cine a aprobat asa ceva (ca ea se lauda cu surle si trambite pe website ca are meniu aprobat de nutritionist din Bucuresti!), raspunsul evaziv a fost ca a primit certificatele de provenienta ale carnii din musaca si sunt in regula!

Nemultumita de raspuns si furioasa am trimis un e-mail firmei de catering care livra mancarea la cresa, am pus directoarea cresei in cc ca sa stie ce fac, ca sa intreb cine le-a aprobat lor meniul si cum isi permit sa dea musaca unor copii de 1an si putin peste!

Ei bine, luni, dupa un weekend de chin, ma cheama directoarea in sedinta.

Ca la psiholog m-a intrebat “Care e problema? Spune, te ascult.”

Si i-am spus ca o gasesc personal vinovata de ceea ce s-a intamplat, ca a mintit ca are meniu aprobat de nutritionist, ca eu nu dau bani la privat ca sa imi afecteze mie sanatatea copilului.

Raspuns: “ai o problema? Vii la mine si imi spui. (pai te-am sunat, tu, pi...ntzesa, si nu mi-ai raspuns intrebarii). Nu trimiti mail-uri la firma de catering si treci peste mine ca directoare. (pai te-am pus in cc tocmai ca sa stii). Si fi-meo a vomat vineri. (cu atat mai mult trebuia sa linistesti parintii). Tu stii ca eu tot weekend-ul am stat sa raspund la telefoane de parinti panicati ca te-ai apucat tu sa ma defaimezi pe grupul cresei ca din cauza meniului inadecvat sunt 5 copii afectati? Contractul cu cresa prevede ca nu ai voie sa ma defaimezi, ia sa inchizi grupul. (tu stii, vita, ca nici macar nu am pornit eu discutia pe grup, iar ca in timp ce tie iti sunau telefoanele, suna-ti-ar apa-n cap, mie imi voma copilul si tremura de deshidratare si alt copil era la perfuzii in spital din cauza ta? In plus, ce contract cu cresa, ca a trecut 1 luna si n-am vazut nici contract, nici chitanta pe banii luati? In plus nu imi spui tu mie ce sa fac si sa inchid grupul, nu suntem in dictatura sa imi restrictionezi tu mie dreptul la libera exprimare). Stii ceva? Asta e cresa mea, sunt directoare, asa o conduc eu, nu iti convine, Sibiul e mare.”

Si uite asa, dupa ce m-a certat cornuta de Sud, pe sanatatea copilului meu si pe banii mei, a doua zi mi-am retras frumos copilul. Vita baltata de Olanda am fost eu ca nu am reclamat la DSP (Directia Sanatate Publica Sibiu) cele intamplate. (later edit: aceeasi directoare se regaseste in filmarile proprii pe care am rugat-o sa le faca fie-mii pe camera foto ca sa fur si eu o frantura din viata ei de cresa - ca la sugestia mea de a pune webcam in cresa directoarea a zis "lasa, mai bine sa nu stiti voi tot ce e aici ca dup-aia sunteti tot pe telefoane"- mutandu-i la masa fie-mii lingura din stanga in dreapta - desi fie-mea e preponderent stangace si zicandu-i in timpul sedintei de colorat "scrie in interiorul formei, nu mai scrie in afara", la varsta de 1an si 11luni.)

Am dus-o apoi in iarna 2012 pe fie-mea la gradi #2, in Selimbar, fiind mai aproape de casa (V.A.On) si inscrisa cu o prietena micuta de-a fie-mii. Gradinita functiona ca asociatie non profit (oare in afara de 2 gradinite private autorizate mai e vreuna in Sibiu cu acte in regula?), dar taxa 600lei pe luna, avea inscrisi copii de varste mari, personalul consta in studente la psiho-pedagogie (munca ieftina cum ar zice englezul). Directoarea? O dubioasa. Ma milogeam de ea cu saptamanile sa imi trimita in avans meniul pe e-mail sa-l consult inainte. O rugam sa nu-i vorbeasca fie-mii nimic in germana, maximin engleza, o durea fix in cur, stia si ea tri boabe in Deutsch si tot asa ii vorbea asteia mici. Zicea ca primise pentru gradinita ajutoare din Germania patuturi si saltelute, dupa care povestea ca 21 de copii facusera scarlatina cu o iarna inainte...

Timp de 2 luni fie-mea intra in gradi ca la ghilotina, nu urland sau plangand, dar cu capul plecat, era trista. Venea acasa muscata de gat si cu vanatai pe manuta. Era clar ca o bateau aia mari, nici pana acum nu mi-e clar cand reuseau sa o bata, cert e ca erau nesupravegheati. Si a inceput fie-mea sa fie agresiva, sa ma bata, sa ma muste de picior din senin pana imi dadea sangele! Oameni buni, parinti de copii, aveti incredere in copilul vostru, in ceea ce va spune chiar si atunci cand nu stie si nu poate sa vorbeasca! Este cel mai bun “barometru” indicator al propriei bunastari! Nu stiu cum am rabdat 2 luni pana sa o scot de acolo.

Sfasiata de nereusita cu gradinita, de comportamentul agresiv al fie-mii, am zis, trebuie sa o duc inapoi la cresa! Acolo sunt copii mici, de varsta ei, i-o mai tine minte de acum 2 luni, de educatoare ii placea ca venisera 1 data si acasa sa ne ajute cu un babysitting (dupa scandalul cu directoarea nu au mai avut insa voie.)

Asa ca, in ianuarie 2013, mi-am calcat pe orgoliu, principii si am rugat-o pe directoare sa o ia inapoi pe Bella ca nu se poate adapta cu copii mai mari decat ea. A cerut parerea celor 2 educatoare tinere, care au decis ca pentru binele copilului sa o primeasca inapoi. Am avertizat-o ca in decembrie 2012 eu si fie-mea am capatat la scurt timp dupa o vizita la bazinul Neptun bacteria Proteus (de care am scapat greu, cu antibiotice, luate multe zile, si care ne-a lasat si acum cu sechele de infectii urinare recurente si candida) si ca trebuie sa fie atente cu Pampersul: sa o schimbe imediat de caca, iar daca ramane caca la putza sa o spele cu apa calduta sau ser fiziologic pe discuri demachiante.

In 7 luni mi-a venit fie-mea acasa cu infectii urinare de 3 ori, o data a si recunoscut directoarea ca nu a sters-o bine cu servetele ca ii era mila ca o durea pe fie-mea cand o atingea cu ele. Lasand la o parte banii dati pe la 3 laboratoare diferite pe analize secretii vaginale, urocultura, intr-unul din episoadele de infectie urinara fie-mea a stat 8 ore cu o sticluta de recoltare urina lipita de putza, de i-a dat sangele la cat s-a frecat sticla aia in Pampers!

In plus, in vara, directoarea ba o lasa pe femeia de serviciu sa se joace cu copiii (cand am intrebat-o ce cauta doamna intre copii, mi-a zis ca “are voie conform contractului sa ma ajute 4 ore pe saptamana in cazuri de urgenta.” Haoleu, ai o urgenta si nu ne zici?), ba o aducea pe ma-sa de la Sud sa stea cu copiii. Baba mai nesuferita in prezenta copiilor si a parintilor nu am vazut: plangeau copiii toti, unii nu mai vroiau sa intre in cresa, fie-mea incepuse sa aiba crize de isterie cateodata si 3 pe ora, nu 3 pe zi cum ar fi specific “terrible tows” (teribilii 2 ani!)

In plus, pe noul meniu aprobat cica de pediatra cresei (pe care am avut onoarea sa o cunoastem 1 singura data la o sedinta cu parintii, tinuta strategic in galagie la un restaurant pe Centru ca sa nu ne auzim intre noi, mamele, nu cumva sa fie vreo nemultumita si sa porneasca vreo revolta in cruciada de defaimare, dupa care directoarea ne-a chemat separat, la sedinte individuale!) aparea pui de 6 ori pe saptamana, cateodata si de 2 ori pe zi, uitati mai jos exemplu:

In plus, desi in cresa putea intra oricine (a intrat o data si un tigan ca nu era securizat nici macar cu inchis de yala accesul in incinta), pentru parinti s-a pus un semn de STOP cu rosu si cu o poezie pentru idioti ca nu avem voie sa intram dupa copii, sa asteptam la usa, in hol.

Ce mi-a pus insa capac: am gasit-o pe fie-mea intr-o vineri sufocanta de iulie cu cacat in Pampers, stropsit, urcat pe spate si uscat! In cresa o singura educatoare cu 15 copii, il tinea pe unu’ din ei de mana sa-si puna jucariile la loc in prezenta mamei lui care intrase si neregulamentar in cresa! Am anuntat “personalul” de ingrijire ca fie-mea e plina de rahat si dumneaei a plecat mai departe cu cochilu’ sa-si puna jucariile la loc. Mi-am luat copilul pe sus sa-l duc la baie sa mi-l spal pe banii mei singura, nu venea apa calda la chiuveta. Am cerut servetele umede ale fie-mii: “pai nu pot urca dupa ele ca ar insemna sa las copiii nesupravegheati.” Asa ca am folosit 2 servetele umede gasite prin baie. Am cerut telefonul cresei dedicat apelurilor parintilor ca sa sun directoarea sa fac o reclamatie, iar “personala” mi-a raspuns ca nu il are, desi ii suna pe masa. In timp ce ieseam pe usa mi s-a strigat numele, m-am intors: “ce ai de gand sa-I spui directoarei? Nu a stat mult asa cu caca, am simtit ca miroase, dar nu am identificat copilul de la care mirosea.” WTF? WTF? WTF? Vai ca si-acum cand imi aduc aminte ma frustrez si imi vine sa ma apuc iar de fumat.

Va prezint mai jos extras din raspunsul directoarei la reclamatia mea in scris venita in ziua in care mi-am retras copilul, lunea de dupa, cititi bine partea cu “nu se poate aproxima momentul in care un copil are necesitati fiziologice.”

La 1 august 2013 i-am gasit fie-mii tot in zona Parc Sub Arini, dar mai incoace, spre Stadionu’ Vointa, gradinita care imi indeplinea toate cerintele: intrare securizata la poarta, webcam, o gradina su-per-ba in spate, cu leagane, tobogane, piscina gonflabila, castel gonflabil, multe jucarii frumoase si de interior si de exterior, camerele luminoase, peretii frumos pictati in culori vesele, putini copii inscrisi (10 la 1 educatoare si 1 ingrijitoare), iar am zis ca pentru 830 lei pe luna am dat lovitura!

La scurt timp dupa inscriere fie-mea a inceput sa aiba "accidente" cu pipi. Cand am intrebat ingrijitoarea ce metoda au folosit ca sa ii atraga atentia sa spuna data viitoare, mi-a raspuns ca au pus-o in fata clasei sa rada copiii de ea ca a facut pipi si ca fie-mea s-a rusinat. (ulterior mi-au zis ca cica am inteles eu in paranoia mea gresit, ca i-au zis fie-mii vezi ca rad copiii de tine daca mai faci pipi pe tine…hmm, oare care o fi mai rau?). 

Cand am confruntat educatoarea referitor la metoda traumatizanta folosita (profa mea de germana mi-a zis ca e o metoda foarte des folosita in Germania, iar pediatrul nostru stie de la cumnata lui din Germania ca uneori sunt inclusiv lasati uzi copiii pana vin sa ii ia parintii!) cornuta a inceput sa zica “atunci o intoarcem la Pampers daca nu zice pipi, noi ce sa facem?”. M-am revoltat. De 2 luni copilul meu nu mai folosea Pampers deloc ziua, iar de 1 luna deloc noaptea! I-am zis, nu. Nu sunt de acord nici cu metoda cresei de a stresa copilul si a-l pune pe olita din jumatate in jumatate de ora, dar nici sa o puneti in fata clasei sa mi-o traumatizati sau sa mi-o intoarceti la Pampers. Vita insista si se uita in bagajul fie-mii dupa Pampers. A venit directoarea si i-am zis si ei “fara Pampers” si am plecat nervoasa tot cu spume.

Timp de 1 saptamana si mai bine fie-mea a mers la gradi cu nas infundat, muci galbeni si un pic de tuse, dar in absenta febrei si a rosului in gat si in urma consultului pediatric la domiciliu si a rezultatelor negative de exudat faringian facute din proprie initiativa nu ca mi s-au cerut sa dovedesc ca e ne-contagios copilu, am dus-o in continuare, zi de zi. Zilnic ingrijitoarea ne zicea de fata cu copilul: “e bolnav copilul, e ceva in neregula cu ea, nu stiu.”

Asa ca luni, pe 16, am urmat instructiunile ingrijitoarei si am sunat educatoarea sa imi dea detalii despre boala cea grava. Jigodia mi-a vorbit cu: “sa va retrageti copilul din gradinita, ca mie nu imi convine ca e bolnava, ca si eu m-am imbolnavit, iar daca nu-mi convine legislatia muncii prevede ca pot sa-mi iau concediu de boala si sa vedem atunci cine mai sta cu copiii.” Fratilor, am inceput sa tremur de nervi, pe 831lei pe luna, asta ma ameninta pe banii mei ca intra in concediu! Si i-am zis “nu decideti dumneavoastra (vita dracului ce sunteti in gand) cand imi retrag copilul, nu sunteti directoare.” Raspuns: “ba decid. Ca eu sunt educatoare…” Si i-am inchis telefonul.

I-am depus plangere in scris directoarei, trimisa pe e-mail ca nu mai aveam imprimanta acasa, iar a doua zi de dimineata, marti, cu barbatu-meo mut de uimire in usa gradinitei, directoarea (se lauda ca e avocata) catre mine cu tonul foarte ridicat si dand din umeri: “ce numar sa-ti dau la inregistrare, 1 pe 2013! Ca nimeni nu mi-a mai depus plangeri pana acum, ca de cand ai venit tu am avut numai probleme, ai comentat si cu meniul (n.a. am avut tupeul sa cer sa scoata margarina, crenvustii, sunca, cerealele cu zahar, fasolea cu carnati si tochitura de porc!), educatoarea nu-ti convine, vrei s-o dau afara (n.a. vreau s-o dau cu capul ei de capul tau, nu s-o dai afara), m-am saturat de discutii, am obosit!”

Asa ca m-am dus sleita de energie si vlaga la servici, am sunat la gradinita la care am dus-o mic bebelus de 11 luni pe fie-mea (tot in zona Parc sub Arini, dar spre terenul de rugby), i-am rezervat loc, am dus-o de azi, am urmarit-o pe webcam e bine Giugiuka.

Intre timp, eu am ajuns din cauza astora cu cadere nervoasa pe canapea la psiholog, ca-n filme, sa o intreb cum imi afecteaza psihic copilul sa treaca prin atatea schimbari intr-un timp atat de scurt, noroc ca nu este impact pe termen lung.

Intre timp, oameni buni, nu mai stati cu mainile in san daca va fac putori ca astea din sistemul privat nedreptati. Faceti plangeri, cereti raspunsuri. Poate daca suntem mai multe mame crizate cum ne vad ele, cu tupeu de borfas sa le deranjam lor linistea cu pretentii pe banii nostri, vor incepe incet-incet sa inteleaga ca ofera niste servicii. Pe bani multi. Si ca lucreaza nu doar cu copiii, ci si cu parintii lor cu care acestia vin la pachet cand se semneaza contractul.

Acestea fiind zise, daca o sa imi vedeti masina infipta intr-un panotaj d-ala News Outdoor cu “Fii Smart. Ramai in Sibiu!” e pentru ca imi voi fi pierdut complet mintile.

Later edit: de la pusul de catre educatoare in fata copiilor sa rada de ea ca a facut pipi pe ea, fata mea nu mai face deloc pipi la gradinita, tine in ea 8-9 ore pana ma duc sa o iau si apoi imi cere mie sa faca. Asa ca, daca mai sunteti care ma intrebati daca nu cumva sunt eu prea pretentioasa, dificila, nebuna, nu va doriti sa fie copilul vostru asta care trece prin ce trece al meu acum, iar voi mamele in cauza...

Mukallita si florile Ioanei

No, o facuram si p-asta! Fusei si la atelierul de tehnica florala organizat de Ioana pentru us, ladies, aseara, 23 august 2013, cat si la cel pentru pitici, organizat azi in 24. Cum, care Ioana? Ioana Mihai Nechifor de la City Flowers, sigur o stiti. Da, fata aia care ca si noi a dat Londra pe Sibiu, care se implica in actiuni caritabile (asa am si cunoscut-o in 2011), care e si mama si sotie si designer florist si sora de frate la fel de talentat, all-in-one.

De ce scriu azi despre ea? Stati linistiti ca nu e pentru vreun concurs sau ca ma sponsorizeaza City Flowers. In afara de 6 doze de bere primite cadou de la Heineken pentru participarea la campania aia a lor cu Space Training, in rest nu am primit nimic material legat de blogul meu.

Ei bine, pe langa mucaleala sunt si carcotasa si eternul nemultumit de cand am venit in Sibiu. Dupa 5 ani jumate petrecuti in Uca dintre care 3 jumate in Londra, am avut niste probleme grave de adaptare privind Sibiul de sus...de la etajul 7 al blocului comunist din Vasile Aaron in care traiesc. Mai ales pe partea de servicii si relatii cu clientii, iar apoi pe partea de penurie activitati cu si pentru copii, la care sa mearga si parintii.

Eu una nu am reusit sa aduc “serviciile” in Sibiu, pentru ca tot pentru Uca le ofer, dar Ioana a facut-o. Si cu mare succes. Si ma gandesc ca daca o dam ca exemplu, poate se mai simt si altii, si din alte domenii, si o da Dumnezeu sa se schimbe ceva in bine si pe-aici.

De cand i-am vazut buchetele pe scena spectacolului organizat de fratele sau Radu, mi-am dat seama ca fata asta si-a schimbat stilul si chiar a invatat multe lucruri noi in Londra. Si, satula fiind de florile in celofan, am inceput incet incet sa apelez la ea pentru diverse buchete de flori care va rog sa ma credeti au adus multe surprize placute si bucurie destinatarilor:

• Buchetul pt nasa noastra nascuta pe 4 iulie;

• Buchetul pentru o prietena nascuta tot in iulie;

• Buchetul pentru Mira, hair stylist la Maioko in Mall;

• Buchetul pentru o proaspat mamica si fetita ei nascuta in august.

Si uite asa, cu fiecare buchet, mi s-a conturat imaginea unui serviciu exceptional pe care l-am denumit, asa ca sa-l inteleg si sa-l pot descrie mai bine, “Supriza”. Ce e asa special la el? Felul in care se da fata asta peste cap sa multumeasca pe toata lumea (m-a ajutat cu acest serviciu inclusiv pentru sora mea din Bucuresti!). Cum la mine totul este despre procese ca sa inteleg cum functioneaza ceva, va descriu mai jos spiel-ul:

In principiu, cum am experimentat eu acest serviciu a fost asa: clientul suna la City Flowers=>clientul descrie persoana care va primi buchetul ca Ioana sa il poata personaliza=> plata (preturi exceptionale pt un designer florist) se efectueaza fie prin virament bancar, fie personal cash sau pentru clientii fideli se creeaza un cont unde CF noteaza toate comenzile si se pot face plati periodic=> buchetul este realizat in design unic adaptat fiecarui destinatar=>buchetul este livrat in aqua pack de catre sotul Ioanei sau chiar de Ioana direct la usa destinatarului=>acolo unde se cere si este posibil si agreat o poza este realizata in momentul primirii buchetului pt a surprinde SURPRIZA destinatarului! (dupa cum vedeti Minnie Mouse este foarte placut surprinsa).

Daca asta nu e oferta-calitate-pret-sevicii-clienti, nu stiu ce mai e!

In plus, pasionata fiind de florile ei, Ioana le ofera si celor dornici sa faca ceva diferit, o frantura din viata ei de zi cu zi. Cum stiti ca sunt mereu bulversata ca lucrez doar cu capul, cu excel-uri si cu bani si ca nu fac nimic creativ, m-am dus si la atelierele de tehnica florala ale Ioanei. Asta dupa ce am facut barcute din lut cu fie-mea la Magic Time, dar asta e o alta poveste...

Si ne-a invatat sa lucram un buchet in spirala. Nu se teme sa vanda din secretele profesiei sale, asa ca este un profesor foarte bun, drept pentru care toate buchetele in spirala realizate de ucenici au stat echilibrate in picioare!

Bine ati venit!

acum la munca! va doare cumva mana?

Felicitari, ucenicelor, toate buchetele in spirala stau echilibrat!

Promotia 23 august 2013, Magna cum laude

Iar cireasa de pe tort pentru mine a fost sa pot participa cu fetita mea de 2 ani, cu care nu petrec destul timp zilnic, la un atelier pentru copii, de creat cosulete cu flori pe burete ud. Din nou, mai incantata am fost eu de ce ne invata Ioana, dar cum fata asta are si ea copil, a stiut sa tina niste dulciuri pe aproape ca sa nu se plictiseasca piticii. Drept pentru care dupa ce a indesat florile in burete, fie-mea si-a indesat doua mini-gogosi in gura.

Concluzia-iile? Cu rabdare, efort, mult bun simt, respect si atentie orientata spre oameni in primul rand, Ioana aduce un suflu nou in Sibiu, este un exemplu despre cum ar trebui sa fie serviciile si pe aici, iar eu ii multumesc! Voi apela in continuare la serviciile ei de fiecare data cand voi avea ocazia si o recomand cu mult drag, chiar cred in pasiunea ei.

Later Edit - campania Heineken The Voyage

Ok, statui eu stramb si judecai drept (gravitand in fata laptopului de munca) si ma hotarai sa particip totusi si la concursul Heineken. Da, ala cu The Voyage, cu premiul cel mare un Space Training colosha la NASA.

Stiu ca intial am zis ca nu, lasa, aici in prima postare pe tema http://mukallita.blogspot.ro/2013/07/the-voyage-sau-calatoria-cu-c-mare-de.html, ca ce sa fac eu cu un Space Training daca nu ma trimit apoi si pe Luna.

Dar nu se stie niciodata cum e cu norocul aluia care nu incearca, pana la urma am atuul cel mai mare, doar mi-a zis mamaie de la Bechet ca am mancat mult Turkish delight cand eram mica. Ar fi timpul ca Universul sa ma rasplateasca si sa-mi intoarca investitia in noroc, nu?

Cat de tare ar fi sa o sun pe mamaie Sab(r)ina de la NASA:

Io: "Alo, saru'mana, mamaie, io sunt. Te sun de la NASA, sunt la un Space Training".
Mamaie: "A? Ce-i aia maica? Speis trei ning?"
Io: "Ma pregatesc niste neni sa plec in Spatiu asa ca cosmonautii. Ca nenea Yuri ala de a avut cateaua aia Laika cum avea tanti Lenuta una, mai stii? Ma dau cu un scaun intr-o bila mamaie, si se invarte tare asa de imi zboara si falcile de pe fata in lateral."
Mamaie: "Si cat costa, maica?"
Io: "Nimic, am castigat un concurs."
Mamaie: "Si la ce-ti foloseste, maica?"
Io: "Nu stiu, da' e cool, ia iesi matale acolosha la poarta si zi-le vecinilor tatzi ca te sun de la NASA, din SUA, fac antrenament pentru plecat in Spatiu."
Mamaie: "Bine, fa, maica, le spui. Deci vii la Bechet sa ma vezi cu racheta, asa-i?"

THE END.

THE Voyage sau Calatoria cu "C" mare de tot

Na, gut, Leute, ma hotarai sa particip si eu la un concurs. Nu din ala care rimeaza cu urs, ci unul pe bune, pentru bloggeri. Asa ca o provocare. Asa ca sa vad unde ma poarta si calatoria asta de initiat in ale blogger-elii.

Concurs organizat de Cristian China http://chinezu.eu/2013/07/15/caut-colegacoleg-de-blog-pentru-chinezu-eu/ inspirat de Campania Heineken “THE Voyage, Legendary Travelers wanted” https://iframe3-ro.heineken.com/resources/voyage.2013/pdf/Regulament_Calatori_Legendari_din_Social_Media.pdf.

Miza campaniei Heineken? “O calatorie legendara, inovatoare, progresista” cu premiu speshal (sic!): un SPACE TRAINING (mai corect un Training for Space ar fi fost, antrenament de pregatire pentru Spatiu). “Provocarea lansata bloggerilor ii vizeaza pe cei aflati in cautare de experiente unice, extraordinare, care se intampla o data in viata.”

Credeam ca de fapt, se refera doar la primul premiu si anume la a te invata sa te orientezi si sa te descurci in spatiu…l asta, mai apropiat. Iar cum mie inclusiv sa imi pui o harta din aia de masina de la A la Z in mana ca sa ma descurc cu ea pe pe strazile Bucurestiului mi se pare o provocare, initial am zis ca I’m in, count me in!

Dar mi se pare, sincer, prea ambitioasa pentru nivelul meu de aventuriera, pentru ca una dintre cerinte este: “sa posteze pe blogul si pe pagina de Facebook minim un articol despre cea mai aventuroasa calatorie pe care au realizat-o, facand o asociere cu […] episoadele “Dropped” (=Picat ..din spatiu as adauga eu)”. Iar cum eu in afara de productia personala din scutec (bebel  crescut la tara fiind) nu am mancat nimic mai aventuros de fel, iar cum nu am ajuns nici macar in Australia cea visata, nu cred ca co(sic again!)respund cerintei. In plus, nu trimit castigatorul si pe Luna (sau macar mai aproape de ea), doar ii fac antrenament pentru Spatiu.

Asa ca zic io, ma potrivesc mai bine pe cerintele “pamantesti” ale domnului CC with a catch, care-si cauta coleg/a de blog, si anume “Scrie pe blogul tau despre importanta unei calatorii initiatice, pe care trebuie sa o faci cel putin o data in viata. Poate sa fie o calatorie geografica, una sufleteasca, una spirituala sau cum vreti voi sa fie. Doar sa inteleaga toata lumea ca este o calatorie in urma careia inveti enorm si care te ajuta, la final, sa te schimbi in bine.”

Iar cum in cazul meu o calatorie sufleteasca si spirituala nu a putut merge decat in paralel sau ca si consecinta a unei calatorii geografice, mai ales solo, trebuie sa le descriu impreuna, nu?

DEX defineste CALATORIA drept “Acțiunea de a călători; drum pe care îl face cineva într-un loc (mai depărtat)”. Desi disputata, o teorie presupune ca originea cuvantului vine de la “cale=>latină caballus=>vb. *caballare sau *caballitare (ca equitare) putea avea drept der. cuvântul călător "persoană care merge călare" și, mai târziu, "persoană care călătorește".

Cea mai “aventuroasa” prima (nu singura, da?) calatorie din viata mea ever a fost cand am emigrat prima data, desigur. La 19 ani. Din Slatina, Olt, la Sibiu, Sibiu. Cu trenul Sageata Albastra, nu cu calul. Pe vremea cand se intra doar cu examen de highly skilled immigrant si viza de flotant pe pasaport (acuma ca m-am maritatara cu un sibian, am primit cetatenie!). Trist ca nu avusesem viata de liceu traind in casa cu doamna Elena Ceausescu, dar ce vida loca am trait in primii 2 ani de faculta (ca atata mi-a luat sa imi consum refularile), tulai, Doamnie! Eram numai in clube, bailando, biliardo giucando, tigari si alcool consumando, la examene picando, d-astea de tineret scapat de acasa.

Prin Sibiu, 2002-ish? n-aveam nici o treaba, purtam tricouri cu Mickey Mouse, blugi evazati, ma vopsisem in cap rosu turbat, I was living the life, man!”

Paralel cu asta invatam insa sa ma descurc singura. Sa nu imi mai faca doamna Ceausescu curatenie dupa mine tot timpul sub deviza pionieratului “tu invata, ca de nu, ajungi sa speli WC-ul la mine la scoala”, sa nu imi mai gateasca si sa-mi lase mancarea pe masa gata de a fi consumata la ore fixe, sa nu imi mai faca toate cumparaturile. Descurcandu-ma singura, am invatat in sfarsit sa mai depind  si de mine. Am invatat sa descopar in mine resurse de a merge mai departe, fara sa mai fug sa cer subit ajutorul sau sa mai traiesc in lancezeala stiind ca ma scoate altcineva din rahat de fiecare data. Iar in creier au inceput atunci sa se faca noi conexiuni, sa se arda neuroni din zone neexplorate anterior.

Drept urmare, am prins curaj si, cu o energie pozitiva debordanta, la 24 de ani am emigrat in Uca. Tot cu viza. Tot singura. Si cred eu, primii 2 ani de emigrare in Uca (2004-2006), atunci cand am fost singura, m-au intarit si otelit asa a la doamna Thatcher. Vorba cliseica a tatuajului Anjelinei Jolie “ce nu ma omoara, ma face mai puternica.”

vara 2004: cu biletul ala am intrat eu sa vizitez Houses of Parliament si eram asa mandra ca am ajuns sa intru in cladirea ce numai in pozele din carti la scoala o vazusem, de parca inventasem coada la pruna!

Am supravietuit primului zbor cu avionul din viata mea (io sunt din aia de la decolare inchide ochii, isi infige unghiile in manerele de la scaun, face o mie de cruci cu limba in gura si zice “Doamne, maica, ce-au mai inventat si astia” si se gandeste ca intri in avion ca minerii in mina, fara sa stii daca mai iesi). Am supravietuit si dorului de casa (zau ca 6 luni am plans ca-n aia cu ia-ti mireasa ziua buna, de la tata, de la muma, de la frati, de la surori, de la …nu stiu ce cu flori), si bronsitei, si astmului, si schimbatului de 5 familii (eram au-pair, aveam grija de copiii englejilor) pe motiv ca nu am acceptat sa fiu tratata ca un membru inferior al societatii, si aruncatului in strada cu bagaje fara nici un ban in banca sau buzunar.

Ok, si poate nu am ramas cu barca in deriva in mijlocul Tamisei, dar am batut in deriva strazile Londrei in lung si-n lat (de-aia nu mai aveam nici un ban in buzunar sau banca). Si am fost la cursuri de engleza cu profesori nativi (si cu studenti din tata lumea asta mare, de am simtiti cum e sa fierbi in “the multicultural melting pot of London” (oala de con-topire multiculturala) de am invatat in sfarsit sa vorbesc fluent si cursiv. Si ca sa-mi gasesc job (pentru a-mi asigura de-alea esentiale: acoperis deasurpa capului si ce pune pe masa), m-am adaptat imediat la piata muncii si am facut de toate cum am putut mai bine. Inclusiv curatenie in case din alea cu 8 camere, 5 bai, casa piscinei, casa cainelui, casa au-pair-ului, casa puricelui etc.

Castigam acum la scoala vietii libertate, independenta, pace si cadentza. Mi-am cumparat prima rabla din viata mea, cu cazarea si mancarea asigurate aveam multi bani de buzunar de cheltuit, legam prietenii cu oameni de peste tot din lumea larga. Cu unii am ramas pretenara pe viata, chiar daca locuiesc la capatul celalalt al Pamantului. Experimentam culturi diferite, mancare diferita, un stil de viata asa “fridom and liberty” cum zice Bidi.

Si eram tot prin calatorii mai apoi, prinsesem gustul: ba cu rucsacul prin Italia in 2005, (m-am indragostit iremediabil de Italia, am decis atunci ca intre Roma, Venetia, Pisa, si Florenta, aceasta din urma va ramane in sufletul meu cea dintai), ba cu barca prin Thassos in 2007, ba cu trenul “subacvatic” la Paris in 2008, (cu aceleasi cruci cu limba sa ma duca Eurostarul la destinatie), ba cu masina prin Zakytnhos in 2010, trai neneaca dupe cum urmeaza:

• Italia 2005 

Chiar ca non puoi aspettare! Ca sa calatoresc, desigur.

Mi-am luat de la gura pentru porumbei prin San Marco, Venetia

• Thassos, 2007: 

da, pe atunci eram blonda, plictisita de roscat, am fost candva si neagra a la Morticia Adams

Cred ca intr-o viata anterioara am fost pisica (a nu se citi CAT WOMAN), pur si simplu le  iubesc

Mi-am rasfatat papilele gustative experimentand chestii noi

Thassos e de vis. Punct.

ce va spuneam cu harta? Mai ales in limba greaca, da limba aia de am ratat iesirea de pe autostrada cat timp incercam sa descifrez EXODOS pe indicator!

• Paris, 2008: 

  

  in gara in Paris cu vesnica harta, cred ca as putea totusi sa particip linistita la concursul Heineken, ca zau is Dropped, bine, nu la fel de dropped ca soacra-mea care atunci cand i-a cerut socru-meu cel ratacit prin Bulgaria harta Europei, ea i-a dat harta cu Muntii Apuseni...

  
  

  

  La Tour Eiffel a 300 metres, l-am gasit totusi

• Zakynthos, 2010: 
  
  
  

  

  tot cu rucsacul in spate, da?

  
  

  

  Gerakas beach, formatiuni "lunare", deci pot sa spun ca am ajuns si pe Luna, aici pe Pamant

  
  

  

  Blue Caves

  
  

  

  Navaggio beach!

  
  

  

  Din nou un loc de vis, Navaggio beach

Candva, in acest timp, mi-a cazut in mana si cartea “Conversatii cu Dumnezeu” a lui Donald Neale Walsch si am inceput si evolutia spirituala. Nu mi-a mai fost FRICA de a ajunge sa ard in flacarile Iadului daca nu ma spovedesc sau nu imi fac o mie de cruci programate. Si mi-am reamintit de linistea, pacea si de experienta cu lumina aceea puternica simtite cand m-a calcat la 18 ani masina si pluteam spre greener pastures. Si am inceput iar sa cred: de data asta in mine ca parte din ceva mai mare si mai puternic care ne inconjoara.

Nu a fost doar o calatorie care m-a schimbat. Au fost mai multe care au contribuit de fapt la una mare, asta de viata. M-a schimbat in bine aceasta “calatorie” de viata pana acum? As zice ca da. Intr-adevar, nu imi mai gasesc locul, apartenenta, radacinile (am emigrat iar in Uca in 2008 si re-emigrat inapoi la Sibiu in 2011), dar ma simt mai puternica, mai descurcareata. Sunt si independenta? Checked. Are fie-mea un model de incapatanare (sau cum zice tacsu “de a da din coate sa se strecoare ca sa reuseasca asa ca oltenii”) cu de la ma-sa citire? Oh, yes she does. (Calatoria de a deveni mama si a creste un pui de om  a fost de departe cea mai life-changing din ultimii 2 ani, am fost fortata sa invat ce este rabdarea in conditii “optime” de desfasurare a activitatii de manager copil.)

Intre timp, va recomand cu multa caldura sa va luati cu –cu!raj inima in dinti si sa pasiti in afara zonei de confort in care poate va aflati, de ex: daca sunteti absolventi de liceu si vreti sa dati la faculta, mergeti fratilor in alt oras, plecati de la mama de acasa sau riscati sa deveniti niste putori egoiste cum am fost eu in liceu, daca aveti 30 de ani + si stati tot la mama acasa, get out of there now, ca de' nu, vorba lu’ mama, nu va mai ia nici Dr..ulea de nevasta, daca va tot c..itzi daca sa plecati din tara sau nu, go for it! Nimic nu se compara cu testarea limitelor personale in scopul devenirii mai puternici, mai cu-cu!nostinte de viata, mai cu experienta, mai cu incredere in sine.

Si, ca sa incheiam o data, avand in vedere ca in continuare invart pentru Uca niste bani de colo colo si ma uit toata ziua la neste grafice financiare, io zic ca, as per below graph, a calatori fizic din punctul A in punctul B (cu calul, trenul, masina, avionul) nu are nici o importanta si nici o relevanta daca acea calatorie sufleteasca ce se desfasoara in paralel nu te ridica la o vibratie spirituala inalta. Asa ca astept cu mult interes sa vad pe unde ma mai va purta la vida loca. Am zis, am zis.

Grecia 2013, partea a II-a, Vourvourou, Halkidiki

No, gata. O facuram si p-asta. 2,400km parcursi cu masina, plecati in 19 iunie seara din Sibiu si intorsi acasa pe 1 iulie dimineata. Aproximativ 1,600EUR cheltuiti cu tot cazare, benzina, mancare, vigniette, vapoare, taxe de bac etc. Traseul a fost lung, obositor, (cu copilul de 1an si 10 luni in masina pe distantele astea nu mai facem), dar si foarte variat si plin de activitati: Sibiu=>Bucuresti=>(dormit 1 noapte)=>Sofia=>(dormit 1 noapte la Fashion hotel)=>Vourvourou, Halkidiki (7 nopti la Hotel Thalassokipos)=>Sofia (iar 1 noapte la Fashion hotel)=>Bechet (am trecut cu bacul la mamaie sa o vizitam, am dormit 1 noapte)=>Slatina (dormit 1 noapte)=>Sibiu!!! (dormit de curs din gura de cand am ajuns si pana in prezent cand scriu asta)

Stiti din prima parte pe unde ne-am oprit, asa ca azi ne axam mai mult pe impresiile de vacanta cat inca mai sunt la cald, din Vourvourou.

Noi am mers pe ruta rosie cu 2 opriri peste noapte, nasii nostri pe ruta verde, prin Macedonia, mers dintr-un foc plecati de la 12 noaptea din Timisoara, dar insotiti de alti prieteni, noi am venit singuri si am preferat sa nu mergem noaptea cu copil mic prin tari straine.

Locatia hotelului Thalassokipos ne-a intrecut asteptarile: cocotat pe varf de deal, ascuns printre maslini, leandri si tufe de lavanda, ne-a oferit cele mai pitoresti imagini din concediu. Pe langa faptul ca ne trezeam si adormeam cu peisajul de mai jos, luam aerosoli pe balcon, era si foarte liniste, iar faptul ca aveau micuta lor plaja privata la poalele dealului ne-a ajutat enorm cu asta mica ce tot cerea la apa, apa, apa inainte de nani. 

vedere de la balconul "nostru", Thalassokipos hotel

 Terasa lor de la barul hotelului (unde nu servesc decat pizza si placinte cu feta sau spanac ca papa), la randul ei cocotata pe la mijlocul dealului, ascunsa printre maslini, era vizitata de foarte multi turisti necazati acolo, dar care cautau muzica buna si atmosfera intima, departe de agitatia din sat. Am cautat si noi atmosfera intima intr-o seara in care am pus-o pe fie-mea in hamac cu tableta in brate sa se uite la desene cat sa bem si noi un vinisor asa, romantic, dar cand a cazut fie-mea din hamac si a inceput sa-i urle trompeta intre maslini cred ca i-a trezit si pe calugarii de pe muntele Athos din vecinatate.

Nu mai vorbim de stres cu scarile fara numar fara numar, chiar nu a fost foarte child friendly hotelul

Terasa barului de la hotelul Thalassokipos

Vorba sotului meu am platit de fapt “pay-per-view” (platesti ce vezi, ca la TV) 60EUR pe noapte, ca in mare conditiile din camera nu au fost stralucite de banii astia. Pentru familie cu copil nu numai ca nu au avut tarc copil sa ne ofere si ne-am carat noi cu al nostru dupa noi, dar nici patul nu era dublu, erau 2 single-uri lipite. Pe sub paturi se decojisera tabliile, plasele de tantari aveau niste gauri in ele de ne-au macelarit dusmanii cu tot cu Raid-ul din priza si uleiul de pe corp, apa in baie nu venea cu presiune, la un moment dat s-a oprit de tot cand au fost multi cazati in hotel. Dar, curatenie facea tanti zilnic, bucataria era dotata cu toate vasele necesare, Lidl-ul din Nikiti ne-a salvat pentru mic dejun si pranz sau cina, mancam doar 1 data pe zi la restaurant. Mai precis la taverna Gorgona (=Sirena, chiar are o statuie cu sirena la intrare) prima pe stanga chiar din sat Vourvourou unde am mancat cea mai buna mancare cat am stat acolo, chit ca nu scapam sub 44-53EUR la o masa http://www.halkidiki.com/gorgona/.

Satul Vourvourou se intinde mult si bine pe plaja, nisipul fin, apa mai mica la mal cat sa se joace copiii. Am gasit noi si plaja Fava (directii si poze descrise aici https://www.facebook.com/media/set/?set=a.605728152781113.1073741835.596076673746261&type=1) care este descrisa ca fiind cea mai exotica din Vourvourou, dar cum avea pietre in loc de nisip si apa adanca la mal, nu ne-a impresionat prea tare. Asa ca am ramas clienti fideli plajei Karidi: nisip alb, fin, apa mica mult in larg cam ca la Mamaia, stanci, copaci pentru umbra, fara muzica tare si baruri din 3 in 3 pasi.

FAVA Beach

KARIDI beach

Cum copilul a inceput sa se plictiseasca de atata mers cu orele la apa si la nisip de 2 ori pe zi, de nu-i mai ajungea programul de “piatra mica intra-n sticla/piatra mare pleaca-n mare” (faptul ca am fost si singuri, fara alte familii cu copii, a fost iar un minus in concediu, ca fie-mea ma tot intreba de “pii? Pii?”), am fost si cu vaporul in mini croaziera la Muntele Athos pe bratul vecin ca sa mai treaca o zi. 

Am plecat din Ormos Panagia cu ditamai “bhaca” cum ii zicea fie-mea, am hranit din zbor (al lor, nu al nostru) pescarusii cu gogosi la 2EUR bucata, am baut cafea greceasca, am vazut cu binoclul manastirile de pe Athos si ne-am mirat ca erau dupa calendarul bizantin cu 13 zile in urma noastra, dar cu 3 ore inaintea orei noastre (26 iunie la noi=13 iunie la ei, dar ora 1pm la noi era ora 4pm la ei, ora noastra insemnand si ora Romaniei, ca era aceeasi ca in Grecia), ne-am plimbat prin portul Ouranoupolis cautand o icoana in care Iisus zambeste si are o expresie calda, de iubire a semenilor, si nu am gasit nimic, am dansat apoi pe vapor cu grecii si romanii si engleJii in cadrul programului artistic oferit de 30EUR de persoana biletul. M-a marcat cat de frumoasa era grecoaica ce dansa in program, cu tenul ei perfect, pielea bronzata uniform, ochii negri, parul negru, ondulat.

Cum alaturi de copil am inceput sa ne plictisim si noi, am mers cu masina si pana in Neos Marmaras (la vreo 30km de Vourvourou) unde aveau sa se cazeze nasii nostri, in speranta ca vom gasi acolo croaziere mai interesante. N-am gasit. Am mancat si acolo bine la taverna cocotata chiar pe dealul din port, acolo de unde plecau vasele de croaziera sau taxi-urile pe apa catre hotelul de peste garla, nu acolo unde erau vasele pescaresti. Plaja din stanga portului era ok, tot fara nisip fin, dar pietricelele erau micute, rotunde, numai bune la exfoliere, iar apa mica la mal, dar mai rece decat in Vourvourou. Ne-am pierdut un pic cu masina pe strazile groaznic de abrupte din orasel, dar ne-a atras faptul ca era “viata” acolo: multe locuri de papa, 2 farmacii, magazine, trenulet pentru copii.

La intoarcere am reusit sa facem mai multe poze in Sofia la Fashion hotel, fie-mea s-a imprietenit cu simpaticul barman Kiti (cum ii zicea ea lui Kristian), dar cum nu are nici 2 ani nu m-am alarmat prea tare de data asta de alegerea ei. Ne-am dus un pic si pana la Paradise Mall in Sofia, cica cel mai mare din Bulgaria, ca era la 5minute de mers pe jos de hotel. S-a ales si Mukallita cu un parfum de acolo, d-ala pe bune, nu la mostra, da?

Din Sofia am mers apoi la Bechet si am trecut cu bacul in port la mamaie, de am avut parte si de mini croaziera pe Dunare. Am asteptat de la 12am la 2pm sa vina bacul romanesc sa ne ia, ca eram doar 3 masini la rand, dintre care una din ele ne-a si palit usor pe bac in carligul de tractare remorca, ca cica ii sarise olteanului masina din viteza (la ce si-a auzit de la mine ma indoiesc ca o sa-i mai sara vreodata ceva din ceva). S-a distrat fie-mea la maxim cu puisorii pufosi, cu Pitu (=pisu), cu Ham-ham, a cules rosii din gradina, s-a udat leoarca in ploaia care a inceput de cand am pus noi picior in Romania iar si care ne-a urmarit pana la Sibiu!

Am raspuns invitatiei de a fi oaspeti si am dormit la mamaie

Duminica am mers la Slatina ca sa-si vada bunica nepoata, i-a facut fie-mea o demonstratie de dans si cantec pe muzica greceasca, am mai dormit si acolo o noapte.

Iar luni, 01 iulie 2013, am revenit la “oaiele” noastre. In Sibiu.

In principiu, a fost ok, (incomparabil superior concediului din Olimp, Ro, de anul trecut, chit ca si acolo am dat 200Ron pe noapte la cazare fix pe plaja), dar “I didn’t fall on my back” (n-am cazut pe spate, cum zice Bidi) cum a fost cand am mers in Thassos de exemplu. Insulele sunt mult mai faine decat continentul, asa ca deja urmatorul concediu il planificam in Creta, cu avionul, la un all inclusive, cu inchiriat de masina, ca sa nu ne mai hamalim.

The End.