„ Mami, tati, nu o sa fiu fetita toata viata. Cum o sa fiu eu, ca femeie? - conferinta 2 Urania Cremene, 22.02.2014, Bucuresti

Acum ca am reusit sa termin postarea despre conferinta 1 "Eu vreau libertate, ai mei ma vor responsabil.", sa ne vedem mai departe de oaiele noastre cum zicea profa mea de engleza.

Descrierea acestei conferinte in agenda era: "despre cum sa cresti o fata, care sa ajunga o femeie implinita si cu incredere in propria-i persoana. Vei intelege diferenta intre stima de sine, imaginea de sine si ego-centrism.. Ce pastram din feminism, ce dam deoparte. Cum comunicam cu fetele si ce au ele nevoie sa auda. Care este rolul mamei si care este rolul tatalui in crearea stimei de sine la fete."

Eu am fata, dar tot nu am stiut ce sa le raspund mamelor de baieti care m-au intrebat "da' de ce e mai greu sa cresti o fata?" Ei bine, incet incet s-a conturat ideea prin informatii de tip: varsta de 18 ani este acum la 14 ani, se sar etape de dezvoltare, companiile fac profituri din crearea si exploatarea anxietatii la fete, (vezi revistele cu teste de personalitate tip "Cum sa fii o nevasta buna", "Cum sa fii buna la pat" etc) papusile si jucariile fetelor le creeaza o imagine despre cum ar trebui sa arate (vezi-o pe Barbie. Sau pe Cenusareasa. Si asta slaba. Care se marita cu un print bogat. Sau pe Alba-ca-Zapada care mananca portii mici de mancare din farfurii pentru pitici ca sa nu se ingrase. Si asta se marita tot cu un print bogat). 

Da, dar si la baieti se aplica astea, nu, ma veti intreba? Pentru cei care nu se joaca cu Barbie (ca le da ta-su cu ea in cap de frica sa nu fie cumva gay), sunt papusile Spidermanel tras printr-un inel de exemplu, cu muschi, pectorali, abdomen plat, curajos, fortos, ca baietii, nu? No, cica la fete insa, la 10% din fetele "albe" de la varsta de 7 ani incep sa dezvolte sani. No, d-astia nu mai are Spidermanel. Daca nu ma insel nici coitze nu are, ca mai e pana sa ajunga baietii sa puna mana pe reviste cu reclame la Viagra si teste de personalitate despre "Cum sa fii bun la pat." Daca mai adaugam si menstruatia (exclusiv feminina, da?) care incepe din ce in ce mai timpuriu in zilele noastre, precum si zestrea de dat la nunta (valeleu, valeleu striga Maria Tanase) cred ca suntem de acord ca e mai greu cu fetele.

Explica Urania aici, video intr-o pastila de parenting, la Itsy Bitsy, pe scurt, despre cum sa cresti o fata, referindu-se la faptul ca fetele cica isi folosesc ambele emisfere ale creierului si imbina logicul cu emotionalul (a se vedea despicarea firului in 14 specific fem...eiasca vs scurt-si-la-obiect-ismul barbatesc, ca asa ma enerveaza barbatii astia care se injura si 5 minute mai tarziu se impaca la o bere!), precum si la cum stima de sine a unei fete este afectata de imaginea de sine. (adevarul e ca noi ne bibilim mai des - as in zilnic- ca barbatii, deci la ei imaginea de sine nu are ponderea pe care o are la noi.)

• Self esteem - stima de sine, cum te simti tu, in interiorul tau, referitor la tine;
• Self image - imaginea de sine, cum crezi ca te percep ceilalti;
• Ego esteem - ego-centrism, convingerea ca tu esti mai bun decat cei din jurul tau

No, imaginea de sine incepe sa se contureze de la varste foarte fragede. Si eu si voi am facut asta, intalnind o fetita sau voi pe a mea cu replici "Ce fetita frumoasa! Ce rochita frumoasa! Esti mortala, superba! Ce ochi frumosi" etc. Nu cred ca a zis nimeni "imi place sa vorbesc cu tine" sau "imi place cum vorbesti". Si uite asa incepem sa alunecam pe panta validarii din exterior. (cel mai minunat video despre validare il veti vedea aici, merita 16 min, desi sunt relevante si doar primele 4). Si de pe panta validarii pe masura ce crestem, ne afundam invers proportional inspre gaura neagra a motivatiei externe, unde asteptam mereu sa ne zica altii cum suntem "mi-a zis sefu', mi-a zis mama", in loc sa ne apreciam si sa contam pe motivatia interna "ma simt bine cu bine, asa simt eu."

PRAISE. LAUDA.

Si pornind de la validare, firul conferintei s-a tesut apoi, firesc, pe controversata lauda de bine/nu miroase-a bine, mama ei. Aplicabila si pe fete si pe baieti, dar in contextul stimei de sine care creeaza mai multe dificultati fetelor, in general, s-a asezat foarte bine.

Lauda:

- accentueaza ceea ce simt altii: "mie imi place cum ai desenat tu";

- se pliaza pe cuvinte de genul: "bine", "frumos", "dragut";

- se concentreaza pe calitati exterioare: "destept";

- creste presiunea asupra unui copil: "sunt asa mandru/a de tine." si ghietul copil se va simti obligat sa mentina standarde ridicate mereu ca sa nu dezamageasca;

- dezvolta fie imaginea de sine, fie ego-esteem-ul, nu stima de sine.

Incurajarea, pe de alta parte, foloseste cuvinte descriptive care dezvolta motivarea interna. Motto-ul lui Jody era "Give children a D.I.P. a day!" sau pe intelesul nostru " A D.I.P. a day/keeps the doctor away" (un D.I.P pe zi ne scapa de doctorii!)

D.I.P.= Describe, focus on Internal and Positive.

             Descrie, accent pe Intern si Pozitiv.

Ex. "ai folosit vata sa lipesti pe foaie sa faci un om de zapada, si ai pus boabe de piper in loc de nasturi, foarte creativ, foarte interesant." in loc de "Bravo, mami, imi place cum ai desenat." 

Puneti accent pe calitatile interne, apreciati efortul, observati ce este pozitiv. Nu criticati, nu faceti ceva in locul lor, nu va angajati intr-o batalie pentru putere. Sau ca sa reformulez asta fara "NU"-ul ala pe care il blocheaza creierul, sa zicem atunci: reformulati critica si ajutati copilul sa vada singur ce ar fi putut face mai bine, ajutati-i sa duca la capat o sarcina cu un sfat "cateodata ajuta daca...", ofera-le exemplul tau "sa stii ca nici mami nu a putut de prima data, dar am mai incercat si data viitoare am reusit.", evitati bataliile de care-pe-care pentru ca va veti frustra amantoti.

Ce-l deranjeaza pe Alfie Kohn referitor la praise (printre multe altele) este ca lui i se pare ca "cea mai destructiva forma de lauda este cea care explicit tinde sa accentueze ce face copilul. Cand suntem sfatuiti sa "prindem copiii cand fac ceva bine" (a se citi: obedient) si apoi sa le oferim verbal un biscuite pentru catelus, asta este o incercare calculata de a-i manipula cu iubire conditionata." 

Din ciclul "you say it best when you say nothing at all" (cel mai bine o spui cand nu spui nimic), atunci cand entuziasmul unui copil este prezent in ceva ce face, ce te bagi tu ca musca in lapte sa strici momentul, nu e nevoie sa zici nimic. Exemple de la pagina 157 din cartea "Unconditional parenting":

INSTEAD OF SAYING… In loc de	TRY…Incearca
"I like the way you..." Imi place cum...	saying nothing (and just paying attention) Sa nu spui nimic (doar fii atent)
"Good drawing! I love those pictures!" Ce desen frumos! Imi plac la nebunie desenele astea	describing what you see, rather than evaluating, descrie ceea ce vezi, in loc sa evaluezi: "hey, e ceva nou la picioarele oamenilor pe care i-ai desenat. Acum au degete."
"You're such a great helper!" Esti de un mare ajutor!	explaining the effects of the child's action on other people, explica efectele actiunilor copilului: "Ai aranjat masa. Asta chiar face lucrurile mai usoare pentru mine in timp ce gatesc."
"that was a great essay you wrote" Ce eseu grozav ai scris!	inviting reflection, invita la reflectare: "Cum ai ajuns la modul acela de a capta atentia cititorului de la bun inceput?"
"Good sharing, Michael!" Ce "imparteala" buna, Mihaita mama.	asking, rather than judging, intreaba in loc sa emiti judecati: "ce te-a facut sa decizi sa ii dai lui Deidre niste prajitura chiar daca nu trebuia sa faci asta?

E grele, asa-i? Nici nu-i de mirare ca la atata schimbare de semantica e mai usor sa ramai in sfera lu' "Bravo", dar tineti minte ca ai nostri copii vor sa vada ca noi am vazut ce au facut ei, ca suntem prezenti, nu ca le punem etichete pe ce au facut. 

Revenind la fete, s-a vorbit desigur si despre sexualitate, despre cum procentul fetelor care pana la 17 ani fac sex cu partenri multipli s-a dublat in 6 ani (cf Melbourne Latrobe University, 2002-2008), despre cum multe au scos la iveala ca faceau sex pentru a-i face fericiti pe baieti (sa recunoastem, un baiat/barbat care "o" da mai multor fete/femei e smecher, sex simbol, macho man, Don Juan si cantece se scriu despre el, in schimb ce o fata/femeie care ridica coada (sic!) mai multor barbati este simplu o curva si, in cel mai fericit caz, despre ea se vor compune manele), consuma alcool inainte de a face sex pentru a face mai usor momentul, mai putin personal.

Tu, ca mama

Am auzit si eu pentru prima data la conferinta despre "mirror neurons" (neuronii oglinda) si mi-a fost si mai clar ca fata mea imi va copia comportamentul. O vad de acum, dealtfel, m-am imbracat pentru conferinta intr-o rochita, hop si ea la bagaje, si-a ales o rochita de vara cu cirese, a tras-o peste pijamale si a plecat fericita mai departe sa streseze cainele in bucatarie.

Asa ca aia cu "be the best self as a mother" (fii "varianta" ta cea mai buna de mama) e pe bune, guys. Chiar e posibil sa vrea sa fie ca tine! Asa ca ai grija ce proiectezi de pe acum. Oricum, sanatos este sa fie incurajata sa mai aiba un model de femeie pe langa tine ca mama, iar daca reusim sa evitam televizoarele, revistele pentru femei pe termen lung, poate avem norocul sa nu fie asta Bianca Dragusanu, ci poate Ioana D'Arc. Amin. 

Tata

Valeleu, valeleu, se aude iar pe fundal Maria Tanase... Dragilor, aveti un rol mult mai mare si mai important decat credeati. Iar tata, daca citesti asta, tine minte ca mi-ai ratat copilaria. Ai fost modelul masculin din viata mea, care mi-a lipsit cu desavarsire. Asa ca, am rezonat din amintiri cu remarca conform careia fetele carora le lipseste paternitatea adesea confunda nevoia de tata cu cea de un boyfriend (prieten).

Felul in care tatii pretuiesc sotiile este felul in care fetele lor vor ajunge sa fie tratate ca femei. Mai cititi si mai mestecati asta o data. Daca va jigniti sotia, o ironizati, o agresati verbal si Doamne fereste si fizic, fata voastra va accepta acelasi comportament de la sotul ei mai tarziu, i se va parea normal.

Respectati-le intimitatea fetelor voastre, pe masura ce cresc va trebui sa fiti din ce in ce mai atenti in a nu le invada spatiul personal.

Tratati-le ca si cum ar fi baieti. Da, ati citit bine. Jucati cu ele un mic fotbal, mergeti cu bicicleta in parc, jucati-va cu trenuri, masinute, lego-uri. Asta le va invata curajul, responsabilitatea, increderea in sine si, foarte important, vor ajunge sa se considere egale in relatia cu un barbat.

Later edit: abtineti-va de la perenting-ul "hais" and "cea" cum il numesc eu la noi in casa, adica daca mama impune reguli, voi sustineti-o, nu cu "asa a zis mama", ci prin rostirea regulii. Cand in fata copilului mama zice acum aia, iar tatal las-o, e dezastru: mama devine parintele rau, iar tata cel bun.

Cam atat din conferinta asta, tot mai mult mi-a placut prima, pentru ca atunci am exersat prin role-plays anumite tehnici de cooperare.

Intre timp, bone, matusi, nase, moase, educatoare, babysittere, bunici, preteni & co, sa nu va mai prind ca ii ziceti fie-mii ce ochi frumosi, ce rochita frumoasa are, ce superba e ca va cer bani la fiecare perla scoasa pe gura ca sa-mi amortizez investitia in conferinte. Bagati si voi un "vad ca vorbesti foarte clar" daca nu va vine altceva in cap sau mai bine nu mai ziceti nimic dupa "Buna, Bella, ce faci?". Iar daca va mai aud cu "Bravo" (ta-so, si pentru dumitale e valabil), incep si ma arunc in cur pe jos oriunde va aflati si inscenez un tantrum #4 si va pun sa exersati pe mine tehnici de cooperare. Good luck!

Parenting prin ochii copilului -partea 1 "Eu vreau libertate - ai mei ma vor responsabil!"

No, cred ca m-a prins bug-ul conferintelor, ca ma tot duc pe la ele. De data asta am ajuns la Conferinta Uraniei Cremene, (frumoasa femeie, zau asa!, sa ma ierte ca fac referire la frumusetea exterioara, dar asta m-a frapat prima data cand am vazut-o) organizata de Lumea lui Momo, tot in Bucuresti, in 22 februarie 2014, desigur, doar in Sibiu passa nada. Iar o sa ma intrebati de ce ma duc si o sa veniti cu replici "lasa, ca asa ne-au crescut si pe noi (n.a. cu palme, amenintari, batai rupte din rai, pedepse) ai nostri si n-am mai murit, uite ca suntem bine."

Well, daca voua over controlling-ul a.k.a. control freak-ness-ul (totayaye) - vezi pe soacra-mea cu "deseneaza in contur, nu depasi linia" la 2 ani jumate- si ingradirea, (vezi pe soacra-mea cu "nu pune mana, ca te murdaresti", "spala-te pe maini ca te-ai murdarit",  blocarea, (vezi pe soacra-mea cu "gata, gata, nu mai plange, fetitele mari nu plang" sau "gata, nu mai tusi" ffs!) respingerea individualitatii copiilor vostri (vezi pe maica-mea cu "retrage-te din concursul international de pictura si de la cor, ca artistii mor de foame, invata sa nu ajungi sa speli WC-uri la mine in scoala") vi se pare normalitate, doar prin prisma faptului ca lasa, ca si noi am supravietuit picaturii chinezesti, atunci va recomand cu multa incredere cateva sedinte la psihologul la care merg eu, Oana Vasiu 0740.074070 Str Eschil nr 35. Este incredibil cum reuseste sa ma linisteasca fata asta.

Cand am ajuns la ea dupa caderea nervoasa de anul trecut, atunci cand mi-au pus alea la o gradinita privata copilul in fata clasei sa rada ceilalti copii de ea ca facuse pipi in pantaloni (apropos, din 4 plangeri depuse nu a rezultat nici una cu vreo sanctiune sau amenda, doar a fost concediata educatoarea cu pricina), i-am povestit si cat de vinovata ma simteam pentru fiecare palma ocazionala la fund sau peste manuta data fetitei mele cand ajungeam la capatul rabdarii cu ea. Si pentru ridicarea vocii de multe ori cu "Nu mai face aia, Ajunge, Taci din gura, Treci la colt".

Si mi-a explicat ca ala era pattern-ul pe care il stia creierul meu, invatat de la mama. Altceva nu vazusem, decat educatie cu "pumnul in gura". Nu tu dragoste, toleranta, cooperare. Ei bine, dar am recunoscut ca am o problema si am facut pasi mai mari spre rezolvare si inceperea vindecarii. De-asta imi bat capul sa merg la conferinte despre parenting, copii, nutritie, ca sa imi dezvat creierul de un pattern nociv inoculat de parinti care nu au stiut nici ei mai bine, dar nici nu au recunoscut ca au o problema si nici in ziua de azi nu ar face nimic sa schimbe ceva.

Nu o sa stau desigur sa va descriu toate detaliile conferintei, (ca v-ati plictisit data trecuta), ca au facut-o deja celelalte blogger-itze pe care am avut placerea sa le cunosc, asezandu-ma intamplator la masa lor, la pranz: Karioka (sunt mare fan Karioka, e pe jumatate de origine prazilianca, asa ca mine), Bogdana (o mama foarte deschisa, cu care am impartasit niste discutii foarte interesante despre mamele noastre, inainte de conferinta despre cum sa fii mama de fata), Mamica Urbana (foarte friendly, ce site cool are!), Laura Frunza (o mamica miniona, cu niste intrebari insa foarte mari si pertinente in timpul conferintei).

Ce mi-a placut foarte mult la conferinta asta a Uraniei coordonata cu Jody Johnston Pawel, fondatoarea si directoarea Parents Toolshop, (tehnici despre care voi invata mai multe in aprilie la cursul de 3 zile), in comparatie cu cea a lui Alfie Kohn de anul trecut, a fost invatarea unor cunostinte practice vs cele teoretice, revolutionare chiar. O suna Toolshop asa a magazia cu unelte, de parca ai nostri copii ar fi niste masinute de reparat, dar tehnicile ei chiar ofera niste quick-fix-es ("reparatii rapide") la probleme care par mult mai grave decat sunt in realitate.

La inceput ne-am delectat cu povestea rucsac-ului (am vazut recent un film cu tehnica asta), in care erau niste pietre destul de grele, pe care erau scrise niste mesaje de genul: "Educatia este importanta,", "Daca nu inveti o sa ajungi sa dai cu matura.", "Vei face ce vrei la casa ta.", "Plansul este un semn de slabiciune.", "Schimba-ti lenjeria zilnic in cazul in care ajungi la medic." Voluntarul care cara rucsacul cu pietrele asezate acolo de catre altii (mama, tata, societatea) a fost rugat sa isi aleaga dintre ele cele de pastrat, cele de aruncat. Ideea era ca, din tot bagajul cu care am plecat noi, ca adulti, la drum, ce am mai fi pastrat care sa ne reprezinte pe noi si convingerile noastre.

Apoi, la propriu, ne-a pus mama Jody sa ne ridicam si sa ne jucam de-a mama si copilul, stiti voi, job-ul ala cel mai greu din lume, si sa stam fata in fata cu persoana de langa noi si sa schimbam "NU"-urile din vocabularul nostru, cu ceva pozitiv. (Pana la urma la limbaj se reduc tehnicile astea, ca in vanzari trebuie sa-l faci p-asta mic din vorbe, frate). Ex: 

• NO running (Nu mai alerga), inlocuit cu Slow down! (Mergi incet!)
• DON'T hit (Nu lovi), inlocuit cu Put your hand down (Lasa mana jos!) 
• QUIT smoking (Renunta la fumat - pentru cei mai mari :D), inlocuit cu Breathe some fresh air. (Respira niste aer curat).
• STOP yelling, (Nu mai tipa), inlocuit cu Keep your voice down (Vorbeste incet sau Liniste).

Se pare ca al nostru creier anuleaza din start comenzile negative, le blocheaza, si atunci dupa "No" si "Don't" si "Quit" si "Stop" mai ramane exact activitatea pe care vrem noi sa o inceteze copilul: alearga!, Loveste!, Fumeaza!, Tipa!. Si cum creierul raspunde bine la imagini descriptive, o sa ma gandesc la cuvantul POZA in astfel de momente si sper sa imi iasa pe loc expresii de genul "Scrie pe foaie!" data viitoare cand o mai prind cu carioca pe pereti, problema pe care pana acum o adresam cu "Nu ai voie, nu mai scrie pe pereti!"

Am mai invatat ca bonus si despre cele 4 tipuri de Tantrums (sau crize de istericale cum le numesc eu):

1. Frustration - copilul este frustrat ca nu reuseste sa faca un animal din plastilina, luam la cunostinta frustrarea si ii propunem sa faca ceva ce stie;

2. Overstimulation - este prea stimulat, ii e foame, sete, somn sau e stresat, logic ii intampinam nevoile imediate si dam mancare sau apa sau il ajutam sa se linisteasca, sa adoarma;

3. Attention - ex cel mai des intalnit e cand maraie dupa atentie cand esti la telefon, ii spui atunci, o singura data, ce poate sa faca in timp ce esti tu la telefon, sa stea la tine in poala si sa faca un puzzle eventual;

4. Power - cand il apuca istericalele in public, la un restaurant de exemplu, si incepe sa tipe din ce in ce mai tare ca sa obtina ceva, daca pana la urma cedezi, data viitoare va tipa la fel de tare sau mai mult. Asa ca nu cedati, ii spuneti ca el alege daca sa ramana acolo sau sa plece acasa in functie de cand reuseste sa se calmeze, iar daca nu inceteaza plecati frumos acasa.

Despre partea cu "lasati copiii sa-si rezolve singuri conflictele", ii multumesc Uraniei pentru ca mi-a intarit credinta despre ineficacitatea acestei abordari: invata copilul regulile anticipat! Inainte de a pleca in parc sau la un loc de joaca, invata copilul cum sa faca, nu te astepta sa stie ce sa faca atunci cand vine unu' si-i smulge lopetica din mana si ii mai da si cu nisip in ochi:
- iti astepti randul;
- jucariile de la locul de joaca sunt pentru toti copiii, le lasam acolo cand plecam;
- faci si tu schimb de jucarii;
- cand termini de jucat dai jucaria inapoi;
- cand termina celalalt de jucat cu jucaria ta ti-o da inapoi;
- daca tipa sau te loveste alt copil ii intorci spatele si pleci de langa el (personal mi se pare o abordare prea nobila in a trata niste descreierati cum am vazut eu la lazile cu nisip, si recunosc, i-am mai zis fie-mii "te-a impins? Trebuia sa-l impingi si tu.")

The Balance of Independence

Independenta echilibrata

• Over controlling  - controlul excesiv dauneaza grav sanatatii pe termen lung. Chiar aseara citeam in cartea "Unconditional parenting" a lui Alfie Kohn despre faptul ca astfel de copii excesiv controlati ajung fie: 
• A. excesiv de cuminti si obedienti, le lipsesc orginalitatea si curiozitatea (vezi viitorul angajat la firma, care sta cu capul plecat, e mereu de acord cu seful, nu scoate un cuvant, nu vine cu idei noi,etc.);
• B. excesiv de sfidatori, rebelii de maine: "cand facem copiii sa se simta neputinciosi, fortandu-i sa se supuna vointei noastre, asta genereaza des o furie intensa, si, doar pentru ca aceasta furie nu poate fi exprimata momentan, nu inseamna ca dispare.(A.K. pag. 55)" (vezi-ma pe mine, al carei unic scop in viata la 18 ani a fost sa invat in disperare sa intru la facultate si sa scap de acasa, iar dupa ce s-a intamplat si asta am avut enspe mii de accese de rebeliune, numai sa-i fac in ciuda maica-mii, chiar daca nu le vedea si stia pe toate, incat ii multumesc lui Dumnezeu ca a avut grija de mine si m-a scapat de toate).

• Under Controlling - prea multa libertate pentru ceea ce stie sa faca creeaza pe termen lung insecuritate;
• Balanced Parenting - libertate oferita in cadrul unor limite (da, copiii au nevoie de reguli si limite).

Nu stiu! Nu pot! Nu vreau!

Da, exista toate trei, si le intampinam cu incurajare: "Incearca", "Stiu, nu e simplu, poate nu iese acum, dar incerci, data viitoare poate iese bine", "Inteleg ca te-ai frustrat/suparat, dar hai sa vedem ce ai invatat." Ne concentram astfel pe procesul de invatare, nu pe scopul final.

Independence Toolset

"Unelte" pentru independenta

Sau aia cu "dependenta/pace si cadenta/cine nu mai poate/mainile la spate...Neah.

Aici intra sfaturi d-alea de bun simt: 

- lead by example (condu' prin exemplu) sau aia cu Children see, children do (Copiii vad, copiii fac) vezi aici; Apropos de asta, tot soacra-mea o tot f...redona pe fie-mea la cap: "No, cum ii spui lu' buni, spune Saru'mana" (o s-o invat eu pe fie-mea in curand ce sa ii spuna lu' buni...) si tot cu de la Alfie Kohn citire, pagina 14, i-am citat: "poate ati intalnit parinti care isi forteaza copiii sa isi ceara scuze dupa ce au facut ceva rautacios. (Poti sa spui ca-ti pare rau?) Ce se intampla aici? Cred parintii ca fortand copiii sa rosteasca fraza asta asta va produce magic in interiorul lor sentimentul de parere de rau? (...) Sau, mai rau, chiar nu le pasa daca ii pare cu adevarat rau copilului sau nu, pentru ca actul de sinceritate este irelevant si ce conteaza de fapt este actul de a rosti cuvintele potrivite? Scuzele fortate invata copiii sa spuna lucruri pe care nu vor cu adevarat sa le spune, adica sa minta.". Ce stie ea ca fie-mea cand ne aude dand "Buna ziua" in lift zilnic, imediat dupa noi si ea "aziua";

- invata-i skills (aptitudini): planifica, explica valoarea a ceea ce-l inveti, lasa copiii sa priveasca, sa incerce, lucrati impreuna, make it fun (fa activitatea amuzanta), ofera incurajare la fiecare pas (va rog io, fara Bravo!,  numai cainele sora-mii se mai gudura la cuvantul asta, ajungem si la praise - lauda);

- lasa copiii sa experimenteze, sa te ajute (auzi, barbatu-meo, nu te mai inchide in bucatarie cand gatesti, ia-o si pe fie-ta sa faca si ea ce poate, si uite asa eu o sa am doua ajutoare in bucatarie ca sa castig mai mult timp pentru blog, ce zici?);

- cere-le opinia, asteapta inainte sa le raspunzi intrebarilor cu un "Dar tu ce crezi?";

- ai incredere si let go (un fel de lasa-i sa "zboare" asa);

Discipline vs Punishment

Disciplina vs Pedeapsa

Disciplina invata din greseli, Pedeapsa impune suferinta pentru greselile facute.

• Ca sa nu fii tu, parintele, the bad guy (persoana rea), asigura-te ca vei invata copilul sa stie ca este responsabil pentru comportamentul sau: "Daca alergi la piscina, e o problema pentru ca poti sa aluneci si sa cazi." (A, da, folositi des "poate" sau e "posibil" pentru ca de exemplu daca ziceti "Daca nu te speli pe dinti, faci carii!" si copilul nu le face imediat, el neavand notiunea timpului, atunci iti pierzi credibilitatea. Asa cu un "poate/e posibil sa faci carii", te-ai scos;

• Unde este posibil, disciplineaza oferind o alegere: "Daca alegi sa fugi de langa mama in magazin, atunci ai decis sa plecam acasa.";

• Disciplina are logica si este relevanta cu actul de comportament gresit al copilului: in loc de "daca mai bati cu lingura in geam, nu mai vin porumbeii sa faca caca pe pervaz.", vorbeste la obiect: "daca mai bati in geam, poate se sparge geamul.";

• "Daca alegi sa mergi cu bicicleta pe strada, nu pe trotuar, ai decis sa renunti la bicicleta", in loc de "iti iau bicicleta", din nou, nu fi tu the bad guy. Cred ca la noi asta se traduce cu "Nu iau bocholi." si mami: "Atunci Beia alege sa pape nimic."

Later edit: apropos de pedeapsa, ce m-a frapat la conferinta lui Alfie Kohn de anul trecut a fost faptul ca a reusit sa ma dezvete instantaneu de "coltul pedepsei", metoda de time-out pe care o invatasem lucrand cu copiii in Anglia cu cativa ani in urma. Cand ne-a zis "Sigur, nu numai ca il pedepsiti punandu-l la colt si eventual si cu o palma, dar mai si plecati de langa el ca sa sufere de ce e mai rau, de abandonul parintelui. Nu e de mirare ca plange necontrolat! Asta e time-out de la iubirea neconditionata de parinte!". Am desfiintat metoda asta si am observat ca atunci cand face o tampenie fie-mea, daca ma asez la nivelul ei sa ne vedem ochi in ochi si ii explic "stii de ce s-a suparat mama?" sau "asta s-a intamplat pentru ca asta" si cu calm, o iau apoi in brate si zic "data viitoare esti mai atenta.", se calmeaza aproape instantaneu sau cel mult in 5 minute, spre desobire de crizele de pus la colt in care cel mai lung episod a fost 30 de minute ca o tot intorceam la colt cand pleca...

Mi-e somn si dimineata ma asteapta doamna profesoara de italiana iar cu tema nefacuta. Cam atat in partea 1 a conferintei, urmeaza sa scriu si despre partea a 2-a, cum sa fii mama de fata, sub titlul "Mami, tati, nu o sa fiu fetita toata viata. Cum o sa fiu eu, ca femeie?". Aici s-au atins subiecte incendiare precum stima de sine si controversata lauda, care exprimata potrivit, este buna. 

Ne revedem dupa pauza. "Noapte buna, Sibiu, oriunde te-ai afla"...sau

"Traim in Sibiu si asta ne ocupa tot timpul."

Later edit:                                                       Recompensa

Daca e vorba de pedeapsa, trebuie atins si subiectul recompensei. Alfie le vede pe ambele ca doua fete ale aceleiasi monede, ceea ce pe mine m-a intrigat teribil. Sigur, nu folosim "daca mananci cina, primesti o ciocolata." E ca si cum il vad pe Buxi, catelul sora-mii, luand pozitia de "Sezi!" si primindu-si apoi treat-ul din punga, urmat de un "Bravo!". Din pacate, fie-mea coopereaza atunci cand nimic nu mai merge cu varianta cu NU a lui DACA: "Daca nu mananci, nu te uiti la desene dupa masa." ceea ce e de fapt aceeasi conditionare, in nici un caz consecinta a unui fapt. Copilul invata consecinta DUPA ce s-a intamplat faptul, logic, nu inainte.

Parintii, educatorii, profesorii copiilor, spera ca oferind o recompensa de tip: plata, ciocolata, bomboana, stea etc vor creste motivarea copilului. Bullshit, va creste miza din partea copiilor, astia sunt prea inteligenti pentru noi: "daca mi-a dat bani ca sa fac curatenie in camera, ce ar fi sa cer un I-Phone 5 ca sa mai merg la scoala." Bine, avand in vedere cate fete de 12-14 ani am vazut in Sibiu cu I-Phone 5 primit fara nici un fel de noima de la parinti, ma indoiesc ca cu un telefon se mai creste miza, dar poate fi o tableta sau o masina.