La 34 de ani

"Tanar vreau mereu sa fiu,

Sa traiesc asa cum stiu,

Ca la 20 de ani,

Fara griji si fara bani"

Neah. Fara griji si atat mi-as dori, thank you very much. 

"Ei, si cum e la 34 de ani? Petrecere mare? Invitati multi?"

Ce petrecere mare? Sorry, domnule 34, da' nu prea esti interesant de trambitat de colo colo.

Hai, ca la 30 am inteles, am schimbat prefixul, m-am maritat cu o saptamana inainte taman la tanc ca sa-i inchid gura maica-mii cu "daca nu te mariti pana la 30 nu te mai ia nici dracu'" (multumesc, Drac(g)ul meu ca mi-ai salvat onoarea si rusinea familiei ca era cat p-aci sa ratez deadline-ul), a fost pragul ala psihologic cu "femeia nu e cu adevarat femeie pana nu implineste 30, e in sfarsit coapta, matura, stie sa fie misterioasa" si alt bullshit social de acest gen.

La 31 femeia inca mai e aproape de in-faimosul 30, inca nu simte ca incepe sa se indeparteze cu pasi fulguiti de elefant catre varsta de... pensie. Eu la 31 am primit cadou de la Dumnezeu niste viata. Niste viata in celule mici, rotunde, pentru care plasasem de ceva timp comanda in catalogul Universului.

Asa ca la 32, am adus pe lume 4.2 kile minunate crescute din coletul primit cu 41 saptamani inainte! Si pachetul ala fix de ziua mea la 32 de ani mi-a zambit pentru prima data si m-am topit, prelins pe jos, cu un suras tamp pe fata.

Iar de atunci si pana acum, am devenit un pachet de stres incercand non-stop sa imi protejez fetita ca o leoaica (ca o Balanta echilibrata ce sunt, de fapt, ca ea e Leoaica): m-am copt si maturizat si misteriosit de mi-a iesit pe nas. Peri albi in cap wizaut nambar, wizaut nambar, un V vesnic incruntat in frunte de ma tot gandesc sa imi pun si eu in el o bulina din aia rosie cum am vazut la indieni, otzar de depresie postnatala cu multe schimbari (inclusiv de tara) la pachet, tremurat de nervi cand ma infurie prostii, de am ajuns sa iau calmante cu roinita (nu ma-ntrebati de ce le cheama Vagostabyl, puteti sa radeti ca si io am ras).

La 33 mi-am sarbatorit tare frumos ziua cu fetita mea si prietenii ei cu mamicile lor, mancand biscuiti, pufuleti in iarba, band pe fuga niste cafele varsate in nisipul de joaca al picilor si limonada cu paie ratacite pe sub scaune sau roase cu spor de prichindei. Ce imi doream la 33? Cred ca sa joc la Lotto, ca 33 suna asa bine, 3 cu 3, fie-mea nascuta pe 13, sigur iesea ceva.

Asa ca la 34? Cum sarbatoresc? Cu o cina romantica, desigur. In 3, desigur. Da, cu familia mea: tati si 'pila. De ce as face tantam? E doar un 34. 3 cu 4 nici nu se potrivesc, nu suna bine. 3 sta cu spatele la 4, nici nu se baga in seama. Mama nici nu vorbeste cu mine ca sa-mi spuna ce asteptari mai are societatea la 34. Nici tata nu vorbeste cu mine, de anu' trecut de la 33, oricum nu m-a invatat nimic.

Deci, e doar un numar, pagina 34 din Catalog. Young at heart mi-as dori sa fiu. Sa ma relaxez un pic, sa invat sa imi descretesc fruntile, copil balai cu parul de aur, sa zambesc mai des, sa ma joc cu fetita mea mai mult, sa...

Ati inteles voi, va las ca se aude ca in fiecare dimineata, un "Maaami? Maaami?" somnoros si vesel, asa ca ma duc sa-mi iau portia matinala si zilnica de miros de copil cald. Care mai nou si canta, iar aseara facea repetitii cu tati la duet: 

Tati: "Multi Ani Traias", 

fie-mea: "ca" 

Tati: "Multi Ani Traias", 

fie-mea: "ca"

Tati: "Laaaa Muuulti Aaa"

fie-mea: "ni"

Tati: "Mami sa traiasca, Mami sa traiasca"

fie-mea: "nuuuu, nu, mami, Beia, totu (tortu) Beia, pfuuu (sufla) in ade (arde=lumanarea)!!!"

Ce-ti poti dori mai mult?

Cu drag,

Mukallita