Mukallita credit controller

De cand m-am intors din Londra la Sibiu m-a intrebat multa lume ce profesie am. Nu prea vroiam sa raspund, ma tot fofilam. Si asta pentru ca job-ul meu nu este unul de creativitate, nu lasa nimic in urma omenirii, nu voi ramane in analele istoriei datorita lui. De-asta ma si implic cu toata energia in campania mea de suflet “Copiii nostri, viitorul nostru! Implica-te!” prin http://asociatiapropediatria.ro/ pentru unicul Spital de Pediatrie din Sibiu, ca sa dau si eu ceva inapoi societatii, omenirii, Universului!

Am zis pana la urma ce sunt: Credit Controller. Huh? Ce inseamna aia? Pai, motamu’, zi-mi ce-i aia credit si zi-mi ce aia control si iti cam dai seama din prima. Credit e aia cand te duci doar cu buletinu’ la magazin si iesi 5 minute mai tarziu cu plasma teveul, cu calculatorul, cu masina noua, cu tzoale “de firma” (made in China) fara sa fi dat fizic un ban. Si control e aia cand ala care ti-a permis sa iesi tu din magazin cu toate elea pe datorie, te controleaza la cont sa vada daca iti platesti ratele la timp, iti colecteaza banii cand nu platesti la timp si te raporteaza la “listele negre” de rau platnic cand faci pe nebunu’ si nu mai ai cu ce plati.

“A, adica esti un fel de recuperator creante? Vii cu bata la usa sa ne iei de prin casa?” Sigur, sigur, cu bata vin sa va iau de prin casa, ca mai am eu cui revinde usureii vostri de Dragasani marca Lacoste.

Cand te gandesti ca am mai si facut 2 ani Icemeul (ICM Institute of Credit Management) in Londra ca sa ma invete aia cum sa dau mai bine cu bata in cap.

La cursuri ne povestea doamna profesoara cum un credit controller face analiza risc de creditare, decide limite de credit si termene de plata, urmareste platile primite in banca si le pune pe conturile firmelor si, desigur, colecteaza creantele. In realitate insa, analistul de credit se ocupa cu riscul si limitele de credit, restul le face colectorul. Da’ nu le face oricum, ci cu mare stil: prin comunicare eficienta ca cica o vanzare nu se cheama vanzare pana n-au intrat paraii-n banca. Corect!

No, in Uca imi merge bine treaba asta cu comunicarea eficienta, ca vorbesc la fel de mult si in engleza ca si-n romana. Cum au si un sistem juridic foarte bine pus la punct, nu imi este foarte greu sa recuperez la timp creantele:

Io: “Hello, hello. Hau du iu du? Mukallita Leekie Li here. Stiti, aveti o factura neplatita, emisa acum 31 de zile, termenul de plata e de 30 de zile de la data emiterii. WTF were you sinching?”

Englezu’: “I am terribly sorry, Mrs Machalita, could you please be ever so kind as to forgive me?” 

Io mai cu un “Hi, hi, sigur, sigur, da’ sa nu se mai intample”, ba cu un “va pot ajuta cu ceva?”, vede clientu’ ca esti de gasca, vorbesti politicos, zambesti la telefon (yeap, se aude cand zambesti la telefon, incercati) atunci plateste, vin banii mai repede in banca (cash flow ii zice la asta), sefu se bucura ca are cu ce plati salariile la angajati, aia se bucura ca au ce cheltui, magazinele si supermarket-urile se bucura ca pot comanda mai mult de la producatori si uite asa se-ntretine the credit cycle, roata financiara a creditului. Ca atunci cand n-am mai fost eu sa recuperez banii lumii la timp, sefu' nu a mai avut cu ce sa plateasca salariile, angajatii au intrat in panica ca vor deveni someri, nu au mai cheltuit, au tinut banii la ciorapul de lana maicuta batrana, sub saltea ca sa nu-i impoziteze Merkel si pe aia, magazinele si supermarket-urile nu au mai avut cu ce sa plateasca furnizorii, aia producatorii si uite-asa s-a oprit roata si a venit criza. Si americanii nu au mai avut cu ce sa mai tipareasca niste verzisori ca sa reporneasca roata ca n-au mai avut bani de cerneala si hartie speciala de imprimat bani.

De cand am inceput s-o rup si pe germana, am inceput sa colectez si pe Germania, la modul:

Imi suna telefonul: “Guten Tag, ich bin Frau Schmerkel, ich will gleich zahlen”.

Io: “Guten Tag, da ce vreti sa zahlen, ca nu e nimic depasit la termen de plata?”

FS: “Pai ich muss die Fakturen pe care urmati sa o ridicati azi zahlen.” Drept pentru care cum zahlen dansii inainte sa se ridice factura, e portofoliul curat bonbon.

He, da’ cand am recuperat insa din Londra creante de la clienti din Romania, o fo' la fel de bine cu comunicarea eficienta de tipul “romanul s-a nascut poet”:

Io: “Buna ziua, va sun de la firma din Londra la care aveti datorii.”

RCSNP (Romanul care s-a nascut poet): “Ce datorie, doamna, ca suntem in 2009, eu nu mi-am mai platit facturile din 2004.”

Io: “Pai despre alea este vorba, ca sa evitam transferul dosarului dumneavoastra la Departamentul Legal, va propun o esalonare de plata.”

RCSNP: “ha ha ha, ce legal, doamna, ma dati in judecata din Londra, pai pan-acuma ce-ati pazit? De ce nu m-ati sunat aici in Piatra Olt acum 5 ani? Ia circumscreti dumneavoastra datoria aia, ca stiu io ca dupa 5 ani se circumscrie daca nu am facut nici o plata”.

Io: “Da, se taie de pe lista de datorii daca nu ati facut nici o plata, dar se zice ca se prescrie datoria.”

Tot io incercand sa fac conversatie sa vad ce “hram” poarta: “Sunteti din Piatra Olt? Eu sunt din Slatina Olt.”

RCSNP: “aaaaa, pai de ce n-ati spus asa, vecina, ia ca va astept la o cafea la mine la firma cand mai treceti pe aici.”

Va este clar ca nu am recuperat nici un ban de la “vecinu’” ca stia omu’ ce stia, plus merea la cacialma, Drulea Spataru’ il dadea in judecata pe el din Londra la Piatra Olt pentru suma aia undeva sub £500 paundzi.

Cat despre credit, m-a ajutat Universul sa-mi platesc in proportie de 95% toate datoriile la banca. Fata de ce am avut, mai am o suma mica, mica cat o putza de furnica (“ce-i mai mica si mai mica decat putza de furnica/intrebarea nu ma sperie, este putza de bacterie” m-a invatat in tinerete prietenul meu Romicul) pe un card de credit. Tocmai cand ma pregateam sa achit si la ala ultimele doua ratzi, m-a consiliat financiar o doamna din Uca sa nu care cumva sa mi-l inchid. Ca daca vreau vreodata sa imprumut iar de la banca pentru imobiliare imi trebuie istoric de credit, sa se vada pe raportul de credit ca platesc minimul cerut, lunar, pana la data limita, ca sa apar ca bun platnic!

Asa ca vreau sa ies din cercul vicios al creditului (Cursa de Sobolan cum il numeste Robert Kiyosaki in “Tata sarac, tata bogat”, super carte recomandata de o prietena tare isteata, inca nu am terminat-o de citit), dar nu ma lasa consumerismul. Trebuie sa raman in continuare si eu un mic sobolan in cursa, sa imi pastrez creditul, sa platesc dobanzi incomensurabile la el, ca poate vreodata mi se trazneste si mie ca vreau usurei de Dragasani marca Lacoste...

Intre timp, ca sa nu uitam de cercul creditului, amestecam in mamaliga in sens circular, dupe cum urmeaza in nursery rhyme-ul pentru copii (trebuie educati din timp despre credite, nu?). Sper ca acum ati inteles cu ce ma ocup: dau cu bata. In balta.